AcasăActualitate112CUMPLIT - Și-a zdrobit capul într-o freză de balotat

CUMPLIT – Și-a zdrobit capul într-o freză de balotat

spot_img

DISTRIBUIȚI

CUMPLIT Imagini răvășitoare au fost surprinse miercuri pe un camp din comuna Vladimirescu, în județul Arad, unde o femeie și-a găsit bărbatul, tatăl a doua fetițe, mort, cu capul zdrobit de freza de balotat.

CUMPLIT Femeia a fost cea care a sunat la numărul de urgenţă 112, zbierând.

Capul soţului ei, tată a două fetiţe de 4 şi 5 ani, a fost prins la utilajul de balotat în timp ce victima lucra, alături de un văr, pe două tractoare care aveau ataşate utilaje de balotat după ele.

Freza utilajului de balotat fânul pe care lucra victima s-a blocat şi nu a mai funcţionat, iar tânărul de 29 de ani a oprit tractorul, s-a dat jos cu intenţia de a repara ceea ce se stricase, însă în momentul în care s-a aplecat cu capul sub freză, aceasta a pornit şi i l-a prins. Scena de groază s-a desfăşurat sub privirile speriate ale verişorului în vârstă de 21 de ani.

Un echipaj SMURD şi unul de descarcerare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad s-au deplasat la locul tragediei. Paramedicii SMURD nu au mai putut face nimic pentru tânărul de 29 de ani, cadrele medicale constatând doar decesul acestuia. Soţia bărbatului a jelit lângă el până când Poliţia a început cercetările la faţa locului şi nu a putut fi îndepărtată de cadavrul soţului ei.

Pe lângă poliţişti, la locul incidentului s-a deplasat şi un reprezentant al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Arad, care a luat declaraţii şi a efectuat verificări cu privire la statutul victimei la firma pentru care presta munca. Se pare că bărbatul era zilier la o fermă cu sediul în Vladimirescu. Urmează ca ITM să finalizeze cercetările în acest caz şi să tragă concluziile.

sursă foto

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA