CUMPĂNA ANILOR – Clipa cea repede ce ni s-a dat…

0
135

CUMPĂNA ANILOR De fiecare dată când ne apropiem de noaptea dintre ani obișnuim să spunem că nu știm cum și când a trecut anul ce stă să plece, că nu ne vine să credem că am parcurs deja ultimele 365 de zile, că nu demult eram în ianuarie și iată, culmea, e gata și decembrie.

Uităm mereu că până la urmă timpul nu-i decât o măsură a duratei evenimentelor. Dar el este, poate, cel mai prețios dar pe care Dumnezeu l-a dat fiecăruia dintre noi, muritorii, o provocare și o preocupare pentru a-l drămui cum putem mai bine în secunde, minute, ore, zile, săptămâni, ani…

Și cum veșnicia nu-i apanajul oamenilor, e normal să constatăm la finele unui an cât de repede s-a scurs. Pentru câteva secunde conștientizăm că, de fapt, timpul a rămas la locul lui, n-a suferit nicio schimbare, doar noi am mai făcut un pas spre marea trecere. ”Nu e păcat ca să se lepede clipa cea repede ce ni s-a dat?”, s-a întrebat poetul nostru nepereche, dar răspunsul nu-i la îndemâna vreunui muritor. Tot el a surprins genial gândurile confuze pe care noi, trecători vremelnici prin viață, nu avem cum să le alungăm din minți la cumpăna dintre ani: „Cu mâine zilele-ţi adaogi/ Cu ieri viaţa ta o scazi/ Şi ai cu toate astea-n faţă/ De-a pururi ziua cea de azi.“

Apoi, în tumultul sărbătorilor, uităm de ceasornicul care ne măsoară implacabil destrămarea. Speranțele, dorințele și promisiunile pe care le trecem în iluzoria agendă a noul an, devin prioritare pentru momentul aniversar. Dar, după doar câteva săptămâni, uităm de ele, nu ne mai obosim să le îndeplinim, pentru că mereu găsim o motivație plauzibilă ca să nu facem nimic. E mai comod să ne imaginăm că în anul care vine ne vom comporta altfel, că vom rezolva conflictele vechi pe care le avem cu cei dragi, că în viața noastră trebuie să se producă mult așteptata schimbare în bine. Apoi așteptăm ca toate astea și multe altele să se rezolve de la sine, în timp. La anul, pe vremea asta, vom gândi la fel dar nici atunci nu vom face nimic.

După o vreme ne obișnuim cu minciuna și începem să inventăm scuze. Cea mai la îndemână e că n-are rost să ne chinuim pentru că nu depinde de noi ceea ce ni se întâmplă, mersul nostru prin viață este stabilit încă dinainte de-a veni pe lume, de parcă fiecare am fi Iisus Cristos. În sprijinul nefastului concept putem aduce un braț de argumente și o căruță de exemple. Așa că n-are niciun rost să ne facem inventarul lucrurilor bune sau rele pe care le-am făcut într-un interval de timp, să ne analizăm, să hotărâm ce trebuie schimbat pentru ca să nu repetăm greșelile, să evoluăm în bine, să atingem pragurile la care visăm, să ne depășim limitele.

Așa e datul sorții în aceste zile, să fim cuprinși de sentimente contradictorii când facem bilanțul anului ce se pregătește să devină istorie. Tragem linie și vedem cu cât ne-am îmbogățit și cât am sărăcit, ce am îndeplinit și cât am lăsat în seama anului care vine. Unii au toate motivele să spună că putea fi mai bun. Iar alții, optimiști incurabili, că ar fi putut fi și mai rău decât a fost. Unii vor considera că sunt îndreptățiți să păstreze cât mai mult din el, alții vor da cu calendarul de pământ în speranța că astfel vor uita supărările, necazurile, neîmplinirile, tragediile de care au avut parte. Prinși în atâtea socoteli contabile, nu mai putem să ne gândim că, totuși,  timpul tace și trece, că tocmai ni s-a mai scurs un an din viață.

„Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub soare își are ceasul său!” ne spune înțeleptul Solomon, fiul lui David, împăratul Ierusalimului, în Cartea Eclesiastului, o confesiune tulburătoare a unui suflet eșuat, plină de pesimism și dezamăgire. La vremea schimbării anilor sfârșim, simbolic, o cursă și ne aliniem resemnați la startul alteia. Pe organizatorii concursului cu viața noastră nu-i interesează pe ce loc ai terminat cursa precedentă, dacă ai câștigat, dacă ai pierdut, dacă mai poți, dacă mai vrei. Din moment ce n-ai abandonat ești numai bun de încadrat în pluton ca să pornești într-o nouă cursă. Va dura tot 365 de zile, timp suficient să privești în urmă ca să vezi că lași pe traseu oameni, provocări, amintiri, întâmplări, bucurii, necazuri, speranțe, dezamăgiri. Niciodată nu poți aprecia corect ce trebuie să lași și ce să iei cu tine în noua aventură.

Ce a fost a fost, ce va fi va fi. Bun sau rău, urât sau frumos, greu sau ușor, trist sau fericit, indiferent cum, toate și-au făcut loc în viața noastră în 2016, și la fel va fi și în 2017. Importante sunt doar procentele antonimelor, cele care pot defini stările prin care vom trece în noul parcurs.

Îl las pe  Gabriel Garcia Marquez să încheie, pentru că, oricât m-aș strădui, nu pot fi mai convingător:

”Ziua de mâine nu este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Astăzi ar putea fi ultima dată când îi vezi pe cei dragi. Nu mai aştepta, acţionează acum, pentru că s-ar putea ca mâine să nu mai vină niciodată şi cu siguranţă, vei regreta ziua în care nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi în care ai fost prea ocupat pentru a adresa celor dragi o ultimă urare.

Păstrează-i  aproape de tine pe cei pe care îi iubeşti. Șopteşte-le la ureche că ai nevoie de ei.  Iubeşte-i şi poartă-le de grijă. Fă-ţi timp să le spui te înţeleg, iartă-mă, te rog, mulțumesc şi toate celelalte cuvinte de dragoste pe care le cunoşti. Nimeni nu-şi va aminti de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-I lui Dumnezeu forţa şi înţelepciunea să le exprimi. Demonstrează prietenilor tăi şi fiinţelor dragi cât de mult înseamnă pentru tine.”

Anul Nou să vă aducă sănătate, pace în suflet şi prosperitate.

La Mulţi Ani!

Grigore Ciascai

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ