AcasăOPINIICRONICILE LUI DINU - “Scumpi, merg la mall, nu vii ?”

CRONICILE LUI DINU – “Scumpi, merg la mall, nu vii ?”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vreau să o spun de la bun început: urăsc mall-urile. Urăsc tot ce înseamnă cort stilat de 4-5 etaje cu tarabe fancy care ofera atâtea discounturi și oferte de neratat încât îți vine să spui: “E Raiul pe Pământ”. Pixelii ce-ți bombardează ochii te fac să te simți ca într-un carusel în care ar trebui să fii nebun să nu cumperi ceva.


În realitate, toate holurile luminoase, cafenelele, magazinele, locurile de parcare si muzicile – îți spală creierul. Ai impresia că ai pășit în Narnia, dar de fapt sunt stimuli pentru adepți ai consumerismului. Mall-urile duc consumerismul la niște cote absolut fantastice. Și toate astea într-o singură clădire. Un fel de “Eyes Wide Shut” dar cu shopping.

De fapt, e comparabil cu Infernul lui Dante, acesta ar fi motto-ul potrivit la toate intrările mall-urilor: abandonați orice speranță, voi ce intrați aici.

Mă duc rar prin mall-uri, prefer să comand de pe internet, iar când o fac regret de fiecare dată și îmi promit că nu am să mă întorc. Dar tot o fac. Cum ar veni, feeling-ul e atât de strong incât tot revii. Chiar și rar, dar revii. Bravos.

În urmă cu vreo două luni, într-un mall imens dintr-un oraș la fel de imens (parcă e o poveste de adormit copilași) pășeam doar pentru simplul motiv că voiam să îngurgitez ceva.

Fac 5 pași și mă opresc două domnișoare: una vorbea, alta mă parfuma cu un soi de sticluță neagră ce scotea puf-uri ce aveau miros de picioare de fotbalist după un meci glorios. Câte beneficii, discounturi, pliante, parfum unicat, deși lângă ele era o cutie întreagă de asemenea produse, probabil pregatite pentru bătrânii în căutare de “eau de întinerire”. Refuz politicos mirosind a pompe funebre și pășesc agale spre scările rulante.

Un nene îmbrăcat în Scooby Doo face reclamă la un magazin cu jucării. Îmi dă un pliant și spune: “ține !”. Mersi, Scooby Doo, spun eu, mulțumit că nu m-a bruscat. O fi fost ceva paznic căruia i-au mai dat o jumătate de normă. Și l-au obligat să vorbească la imperativ.

Ajung în zona magazinelor de mâncare și mă opresc. Cozi interminabile, oameni ce se certau care cum a ajuns la rând, angajați ce aruncau sucuri și sandwich-uri pe tăvi, toată lumea ronțăia, toți aveau pungi în care erau haine mai mult sau mai puțin voluminoase, cu etichete de promoție. A fost unul din momentele în care agitația aceea mi-a tăiat pofta de mâncare.

Mania asta de a avea cât de multe îndesate în pungi, cât de multe produse la promoție, cât de multe oferte neratate îmi aducea aminte de episodul pilot din “The Walking Dead”. Atâta doar că aștia arătau mai prezentabil. Însă atitudinea era la fel. Devorau magazinele într-o agitație de Tetris și nu plecau fără minim 2-3 lucruri de acolo. Căci românul e deștept: “poate că nu îmi trebuie acum dar nu se știe când îmi trebuie”.

Coborând scările, văd o doamnă cu o tonă de plase de cumpărături în mână și întrebând: “n-ați văzut o fetiță mică pe aici ?” Pentru că vorba aia, shopping-ul bate viața. Îndreptându-mă spre ieșire, văd un agent de Securitate cu o fetiță de mână, cel mai probabil a ajuns înapoi la mama ei care, tot ce e posibil, de bucurie, a mai dat o tură de shopping de fericire.

În supermarket-ul anexat mall-ului am intrat să-mi cumpăr țigări și apă plată. Lângă raionul de sucuri erau aranjate și borcane de murături. Pe un borcan de castraveți era abandonat un pachet de absorbante. Partea funny era ca părea desfăcut. Cineva s-o fi enervat că nu erau la bucată si a decis să remedieze problema. Am cumpărat ce mi-a trebuit și am plecat.

O plimbare părea o soluție perfectă după atâta agitație inutilă. În drumul meu, trec pe lângă un părculeț unde o domnișoară aranjată, gătită, dischisită, cum vreți voi, stătea pe o bancă și vorbea la telefon. Atât am auzit: “Scumpi, merg la mall, nu vii ?” No comment!

Andrei Dinu

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA