Acasăsinucidere maramuresCRIMĂ VIOLENTĂ - Româncă stabilită în Germania, găsită moartă în casă. Poliţiștii...

CRIMĂ VIOLENTĂ – Româncă stabilită în Germania, găsită moartă în casă. Poliţiștii suspectează că iubitul său, tot român, ar fi ucis-o

spot_img

DISTRIBUIȚI

CRIMĂ VIOLENTĂ Monica Vîlcu, o tânăra româncă, în vârstă de 36 de ani, a fost găsită moartă în apartamentul în care locuia, în Germania. Descoperirea a fost făcută de autorităţile germane în localitatea Haslach im Kinzigtal, aflată la câţiva kilometri de frontiera cu Franţa, scrie Observator.

CRIMĂ VIOLENTĂ Alarma au dat-o rudele după ce nu au mai reuşit să o contacteze la telefon.

Poliţiştii ar fi constatat urme de violenţă pe trupul Monicăi Vîlcu, astfel că au reţinut un principal suspect, Florin Homenco, iubitul ei, în vârstă de 37 de ani, care a fost descoperit într-un apartament din centrul oraşului.

Poliţiştii germani susţin că ancheta este în curs şi nu pot fi oferite detalii suplimentare referitoare la condiţiile în care a survenit decesul, până la efectuarea autopsiei, care va fi făcută cel târziu luni.

citeşte şi TRAGEDIE PE SOMEȘ – A încercat să îl salveze de la înec, dar și-au găsit amândoi sfârșitul

Femeia îl cunoscuse în vara lui 2016 pe Florin Homenco, şi îl descria prietenilor drept „cel mai atent şi tandru bărbat”.

sursa INFO şi FOTO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA