AcasăActualitate112CONTROALE SILVICE ÎN MARAMUREȘ – Dosare penale pentru fals în înscrisuri, uz...

CONTROALE SILVICE ÎN MARAMUREȘ – Dosare penale pentru fals în înscrisuri, uz de fals și evaziune fiscală

spot_img

DISTRIBUIȚI

CONTROALE SILVICE ÎN MARAMUREȘ  În perioada 16 – 19 octombrie a.c., poliţiştii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş şi cei din Moisei, împreună cu reprezentanţi ai Gărzilor Forestiere Maramureş şi Bistriţa au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul silvic.

Astfel, au fost efectuate verificări pe raza localităţilor Borşa, Cicârlău şi Moisei, la punctele de lucru ale unei societăţi comerciale care are ca obiect de activitate exploatarea, depozitarea şi prelucrarea materialelor lemnoase.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că din stocul faptic lipsesc 1 091 mc de lemn iar pentru a justifica o mare parte din materialul lemnos au fost întocmite bonuri de consum în care au fost inserate date fictive.

Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de  fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi evaziune fiscală în forma înregistrării în evidenţele contabile a unor operaţiuni comerciale fictive şi continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Informații furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA