AcasăActualitateSocialCONCURS - Sute de profesori în cursa pentru posturile de directori din...

CONCURS – Sute de profesori în cursa pentru posturile de directori din școli

spot_img

DISTRIBUIȚI

CONCURS  Aproximativ 250 de dascăli s-au înscris în concursul care va desemna viitorii directori, respectiv directorii adjuncți ai școlilor din Maramureș. Din totalul celor înscriși, aproape 200 au vizat un post de director, iar restul au optat pentru cele de directori adjuncți.

„Data de 2 octombrie a fost data limită pentru înscrierea candidaţilor pe platforma electronică a Ministerului, iar comisia județeană care a fost desemnată să managerieze acest concurs la nivel județean a primit acces pe aceasta platformă doar în 4 octombrie pentru a putea efectua verificările de rigoare. Potrivit datelor de care dispunem la acestă oră în judeţul Maramureș, 189 de persoane s-au înscris la concurs pentru funcţia de director, iar alte 58 pentru funcţia de director adjunct. În aceste zile dosarele sunt evaluate iar, ulterior, pe data de 7 octombrie se vor afişa rezultatele verificării îndeplinirii condiţiilor de înscriere„ arată  purtătorul de cuvânt al ISJ Maramureş, Adriana Meşter.

Practic, abia la începutul săptămânii viitoare se va ști dacă există concurenți pentru toate posturile scose la concurs, sau daca există școli pentru care nu a optat nici un concurent.

CU PROBLEME – Nu toți elevii din Maramureș au manuale din care să învețe

„Cei care sunt în funcție dar nu participă la concurs nu vor mai putea fi numiți, în continuare, pe această funcţie, iar în cazul în care vor exista cazuri unde nici un cadru didactic nu şi-a exprimat intenţia de a participa la concurs, funcţia de director sau de director adjunct va fi preluată de către un cadru didactic care este titular în învăţământ şi îndeplineşte condiţiile pentru a ocupa această funcţie, până la organizarea următorului concurs, dar nu mai târziu de finalul anului şcolar în curs”, a mai arătat purtător de cuvânt ISJ Maramureş.

Toți cei care vor fi declarați admiși vor susține pe 12 octombrie proba scrisă a concursului, iar ulterior, în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie, se vor desfășura probele de evaluare a CV-ului şi interviul. Potrivit calendarului de desfășurare rezultatele vor fi afișate pe 18 noiembrie.

C.A.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA