AcasăActualitateSocialCONCLUZIE - Dezastrele climatice accentuează conflictele armate din țările multietnice

CONCLUZIE – Dezastrele climatice accentuează conflictele armate din țările multietnice

spot_img

DISTRIBUIȚI

CONCLUZIE Dezastrele climatice cum ar fi seceta și valurile de căldură accentuează conflictele armate din țările multietnice, acest risc putând crește odată cu încălzirea climei, se arată într-un studiu apărut luni în Statele Unite și preluat marți de AFP.

CONCLUZIE Cercetătorii, ale căror lucrări sunt publicate în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), au plecat de la constatarea că cea mai mare parte a războaielor civile din ultimii 70 de ani au fost între grupuri etnice.

Declanșarea a 23% din conflictele armate în cadrul celor mai diverse 50 de națiuni din punct de vedere etnic cum ar fi Somalia, Afganistan sau Siria a coincis din 1980 în 2010 cu catastrofe naturale survenite în aceeași lună, a stabilit studiul.

Prin comparație, numai 9% din totalitatea conflictelor apărute în lume în aceeași perioadă au survenit în același timp cu acest tip de fenomene meteorologice, adaugă cercetătorii.

„Catastrofele meteorologice nu declanșează direct conflictele, dar par a intensifica riscul” de declanșare a lor, afirmă Carl Schleussner de la Potsdam Institute of Climate Impact Research (PIK) din Germania.

Încălzirea climatică rezultată din emisiile de gaze cu efect de seră produse de activitățile umane va spori evident frecvența și intensitatea valurilor de căldură și episoadele de secetă regionale, adaugă Hans Joachim Schellnhuber, director al PIK.

„Observațiile noastre, asociate cu ceea ce știm despre creșterea impactului schimbării climatice, pot ajuta la elaborarea unor politici în domeniul securității, care să se concentreze pe zonele de risc” afirmă el.

Măsuri care să vizeze reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în vederea limitării încălzirii pe glob sau recurgerea la culturi rezistente la secetă pot scădea riscurile de conflicte în țările în care există numeroase diviziuni etnice, apreciază cercetătorii.

Mai multe regiuni dintre cele mai expuse riscului, cum ar fi nordul și centrul Africii și Asia centrală, sunt extrem de vulnerabile la schimbările climatice și marcate în același timp de profunde diviziuni etnice. „Studiul nostru aduce dovezi ale cobeneficiului foarte prețios al stabilizării climei — pacea”, susține Hans Joachim Schellnhuber.

În 2013, raportul unui grup de oameni de știință al ONU avertiza în privința schimbării climei, care „duce indirect la creșterea riscurilor de conflicte violente, amplificând cunoscuții factori de declanșare — sărăcia și crizele economice”, amintește AFP.

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA