AcasăActualitateSocialCOMISIA DE DIALOG SOCIAL – Salarizarea diferitelor categorii de angajați, solicitarea întâlnirilor...

COMISIA DE DIALOG SOCIAL – Salarizarea diferitelor categorii de angajați, solicitarea întâlnirilor cu parlamentarii, probleme economice, printre subiectele discutate la prima ședință din acest an

spot_img

DISTRIBUIȚI

COMISIA DE DIALOG SOCIAL Prima ședință a Comisiei de Dialog Social din acest an a avut loc la Palatul Administrativ joi, 26 ianuarie, și a fost condusă de subprefectul Gavriș Ardelean.

COMISIA DE DIALOG SOCIAL  Cu această ocazie, subprefectul a prezentat raportul de evaluare a activității comisiei în anul 2016.

În cursul anului trecut, Comisia de Dialog Social s-a întrunit de 8 ori, un număr care reflectă interes din partea partenerilor pentru problemele reale și punctuale.

S-au identificat probleme și s-au propus soluții în diferite cazuri, cum ar fi disfuncționalități în aplicarea unor legi, chestiuni privind salarizarea diferitelor categorii de angajați, funcționarea consiliilor consultative sau de administrație ale serviciilor publice descentralizate, cererea de intrare în faliment a CNMPN Remin SA etc.

În cursul anului trecut au avut loc 8 mitinguri și o grevă cu menținerea programului de lucru, cu solicitări punctuale și sectoriale ale organizațiilor sindicale, ulterior fiind solicitate întâlniri în cadru de reprezentare restrânsă în vederea informării Instituției Prefectului.

În continuare, membrii comisiei au prezentat principalele lor nemulțumiri la început de an, cele mai multe având ca obiect salarizarea diferitelor categorii de angajați. Florin Hossu, liderul Cartel Alfa Maramureș, s-a referit în principal la salarizarea asistenților personali. Conform OUG 2/2017, salariile acestora ar fi trebuit să crească, însă acest lucru nu s-a întâmplat în toate unitățile administrativ-teritoriale.

Pe de altă parte, Florin Hossu a solicitat majorări salariale pentru toate categoriile de salariați din instituțiile bugetare, la această oră existând anumite „discriminări”. Totodată, liderul sindical a cerut facilitarea unei întâlniri cu parlamentarii maramureșeni, în vederea propunerii unor modificări legislative.

Subprefectul Gavriș Ardelean a amintit faptul că și reprezentanții asociațiilor de pensionari au solicitat o întâlnire cu parlamentarii și a promis că va face demersuri pentru ca ea să aibă loc. În ceea ce privește plata indemnizațiilor asistenților personali, conform datelor centralizate până la această oră de Instituția Prefectului aceasta se face conform legii în marea majoritate a UAT-urilor.

Există, totuși, a amintit subprefectul, categorii de salariați în sistemul bugetar cărora nu le-au fost majorate salariile din anul 2009. Acestea sunt foarte mici, mult sub salariul minim actual, întrucât grila de salarizare nu a fost modificată. Gavriș Ardelean a precizat că majorările salariale prevăzute în OUG 2/2017 nu se aplică nici personalului contractual din cadrul Instituției Prefectului, ceea ce generează nemulțumiri.

Liviu Pop, președintele Federației Sindicatelor Pro-Administrație din România, Filiala Maramureș, s-a declarat nemulțumit de faptul că Guvernul a adoptat miercuri, 25 ianuarie, o Ordonanță de Urgență privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2017, prorogarea unor termene precum și unele măsuri fiscal-bugetare.

În cuprinsul acestei OUG se menționează suspendarea, printre altele, a acordării tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță. Liviu Pop a afirmat că e necesară precizarea unui termen de la care aceste tichete și vouchere urmează să fie acordate și, în acest sens, a cerut ca Instituția Prefectului să se adreseze Ministerului Muncii.

Ștefan Petricean, coordonator regional al Confederației Meridian, a solicitat ca Direcția Județeană de Statistică să prezinte un raport al indicatorilor economici și sociali la nivel de Maramureș, comparativ pentru ultimii doi ani, pentru a se putea verifica dacă există o evoluție. Petricean a afirmat că, în ceea ce privește organizația pe care o reprezintă, propunerile făcute în ședințele comisiei de anul trecut și-au găsit materializarea.

Mircea Ciocan, reprezentantul Sanitas Maramureș, a arătat că ar fi benefică pentru Baia Mare valorificarea unor situri industriale, cum ar fi turnul de la Combinat, în scopuri turistice, însă propunerea sa, care nu e nouă, nu a găsit ecou la administrația locală.

În completarea celor spuse de Mircea Ciocan, Ștefan Petricean a afirmat că ar putea fi folosite și alte imobile din municipiu, cum ar fi sediul Remin sau Hotelul Maramureș, însă pentru acest lucru ar fi nevoie de completarea și modificarea Legii insolvenței, astfel încât active care nu concură la relansarea activității de după insolvență a societății în cauză să fie date în plată administrațiilor locale în vederea stingerii datoriilor înregistrate către acestea.

Revenind la problema salarizării, s-a vorbit la ședință despre neaplicarea unei sentințe judecătorești care prevede sporuri pentru personalul din învățământ care lucrează în condiții vătămătoare și grele, dar și despre salariile din instituțiile deconcentrate, existând cazuri în care acestea nu au fost majorate de foarte mult timp.

În final, subprefectul Gavriș Ardelean a cerut sugestii în ceea ce privește tematicile care urmează să fie abordate la ședințele Comisiei de Dialog Social, precizând că acestea se pot depune în scris la Instituția Prefectului până în data de 20 a fiecărei luni.

În funcție de aceste tematici va fi configurat programul de întâlniri din acest an. În final, subprefectul i-a asigurat pe cei prezenți că va purta discuții cu parlamentarii maramureșeni și va trimite adrese către ministere ori de câte ori va fi necesar, astfel încât activitatea desfășurată în cadrul comisiei să fie una fructuoasă.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA