COD GALBEN DE CANICULĂ – Zile de foc în Maramureș și alte câteva județe. Valul de căldură va persista până la sfârșitul săptămânii

3
298

COD GALBEN DE CANICULĂ   Potrivit meteorologilor, joi valul de căldură se va intensifica și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Astfel, în zonele joase de relief din vest și local din centru și sud, vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul de 80 de unități. Minimele nocturne nu vor coborî, în general, sub 20 de grade, iar în Dealurile de Vest vor fi de 24-25 de grade.

Sub Cod portocaliu se vor afla județele Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad și Bihor, unde disconfortul termic va fi accentuat și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 37 și 39 de grade.

În Maramureș, nordul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul și estul Olteniei și în sud-vestul Munteniei, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35-37 de grade.

Se vor afla sub Cod galben județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Olt și Teleorman.

ANM menționează că valul de căldură va persista până spre sfârșitul săptămânii. În zonele de munte, îndeosebi din nord-vestul teritoriului, pe arii restrânse în timpul după-amiezelor vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice.

Sursă

3 COMENTARII

  1. E de mers la piscine.Problema e ca unele nu prezinta siguranta si din pacate,tipic romanesc, s-a urmarit doar profitul.Zilele trecute am fost la D** R**** cu nepotul si am constatat ca bazinul cu tobogan pentru cei foarte mici nu prezinta siguranta,distanta dintre topogan si marginile de care se lovesc cei mici fiind foarte mica.Chiar m-am întrebat cine va raspunde in cazul primului copil accidentat sau mort in urma unei accidentari nefericite.Pe langa faptul ca distantele intre echipamente si marginile bazinelor sunt prea mici,nici stâlpii de metal nu sunt protejati,astfel incat in cazul in care un copil aluneca,exista sanse sa-si lase creierii pe suruburile de ancorare sau chiar pe stalpii metalici neprotejati.Nu salvamar,nu protectie împotriva accidentarii,incat te întrebi ITM-ul pe cine protejează si pe cine verifica de fapt?

    • Nu-i deranjeaza nimeni si proiectele de securitate sunt o gluma,echipamente cumparate in afara U.E,cred ca in orice stat civilizat e prioritara siguranta consumatorului.OPC-ul ar trebui sa se autosesizeze si sa verifice alaturi de ITM daca echipamentele si amplasarea acestora nu prezinta pericol.Ziarele au publicitate,deci nu le pasa.

    • Din pacate ai dreptate.Si fiul meu s-a lovit de marginea bazinului,dandu-se in toboganul mentionat de tine si am auzit si pe altii sa se planga de acelasi lucru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here