AcasăMARAMURESUL ISTORICCel puţin 16 persoane rănite la Roma, după ce un avion al...

Cel puţin 16 persoane rănite la Roma, după ce un avion al companiei românești Carpatair a ratat aterizarea

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cel puţin 16 persoane au fost rănite şi sâmbătă seara, după ce un avion cu 50 de persoane la bord, aparţinând companiei româneşti Carpatair, care efectua un zbor intern pentru Alitalia, a ratat aterizarea şi a ieşit de pe pistă, pe aeroportul Roma-Fiumicino, potrivit publicaţiei „Corierre della Serra“.

Avionul, de tip ATR 72, care poartã culorile Alitalia şi decolase de la Pisa (nord) la ora 18.15 GMT (20.15, ora României) având la bord 46 de pasageri şi patru membri ai echipajului, se află pe iarbă şi este uşor înclinat pe o parte, cu trenul de aterizare rupt, au anunţat pompierii şi autorităţile portuare.
Cea mai grav rănită dintre cele trei persoane spitalizate este o membră a echipajului român, în vârstã de 30 de ani, care a suferit traumatisme la nivelul coloanei vertebrale, fără ca viaţa să îi fie pusă în pericol, potrivit presei. Altă persoană rănită grav acuza probleme la nivelul bazinului.

Mai multe anchete au fost lansate, de către Agenţia Naţionalã italianã pentru Securitatea Zborurilor, compania Alitalia şi Parchetul din Civitavecchia, cu scopul de a stabili cu exactitate circumstanţele accidentului. Pe baza primelor elemente culese, cele două ipoteze privilegiate sunt condiţiile meteorologice nefavorabile – rafale puternice de vânt şi ploaie – care au îngreunat aterizarea sau o eroare de pilotare.

Evocând „dificultăţi la aterizare din cauza unor rafale puternice de vânt care au provocat ieşirea de pe pistă“, Alitalia a anunţat sâmbătă seara, într-un comunicat, suspendarea „tuturor zborurilor operate de către Carpatair pe rute dinspre Pisa şi Bologna“ către Roma.
Aeroportul Roma-Fiumicino a rămas deschis traficului, însă una dintre piste a fost închisă.

„În timpul aterizării, avionul a atins solul în două rânduri, în mod violent. A doua oară, trenul de aterizare s-a pliat, iar avionul a ieşit în afara pistei“, a declarat pentru agenţia Ansa un pasager vizibil traumatizat. El a recunoscut că i-a fost „foarte frică“, adăugând că unii pasageri „credeau că o să moară şi au început să urle“.
Potrivit presei italiene, parteneriatul dintre Carpatair şi Alitalia este foarte controversat în ultimele luni, în urma mai multor incidente.

La 22 ianuarie, un avion al companiei, care asigura o legătură Roma-Ancona, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgenţă la Ancona, imediat după decolare. La 5 ianuarie, un avion care a decolat de la Ancona s-a întors din drum, din cauza unor probleme de presurizare care i-a obligat pe pasageri să utilizeze măştile de oxgen.

La 10 ianuarie, compania a negat, într-un comunicat, o lipsã de fiabilitate, denunţând o „campanie de presă“ alimentată de către „sindicatele italiene ale piloţilor“, nemulţumiţi de parteneriatul cu Alitalia.
Pe lângă liniile Ancona-Roma şi Pisa-Roma, Carpatair asigură, de asemenea, legătura Roma-Bologna, începând din ianuarie.
„Suntem impresionaţi de numărul de avarii şi probleme cu care se confruntă această companie. De altfel, eu am alertat autorităţile din domeniul aviaţiei civile, dar nu am primit un răspuns“, a declarat Marco Veneziani, secretarul la nivel naţional al sindicatului Uil Trasporti, pentru postul de televiziune SkyTg24.

Carpatair a câştigat, în februarie 2012, o licitaţie privind asigurarea anumitor zboruri interne Alitalia, cu două avioane de tip ATR 72-500 de câte 70 de locuri.

Pierderi de 8,5 de milioane de euro şi datorii de 16 milioane de euro
Compania aeriană Carpatair a fost înfiinţată în 1999 şi a operat primul zbor pe 26 martie 1999 din Cluj-Napoca către Veneţia, urmând ca din 2000 hubul să fie mutat la Timişoara. Prima aeronavă a fost un Yakovlev Yak-40 închiriat de la Moldavian Airlines. Fondatorul liniei aeriene Carpatair este omul de afaceri Nicolae Petrov, care a pus şi bazele companiei Moldavian Airlines.

Actuala denumire a companiei a fost adoptată în decembrie 1999, când investitori elveţieni s-au alăturat proiectului. Fondatorul Nicolae Petrov s-a asociat cu oameni de afaceri de succes şi cu experienţă, între care întreprinzătorii Moritz Suter, Ingvar Kamprad, Michael Pieper, Thierry Lombard de la banca Lombard Odier – Geneva, câţiva avocaţi elveţieni celebri, Georg Wiederkehr, Alfred Wiederkehr şi Robert Briner.

Compania este deţinută în proporţie de 51% de investitori români şi 49% de SC Veg Invest şi are peste 450 de angajaţi. Actualul preşedinte al companiei este Nicolae Petrov.
Compania Carpatair a înregistrat în 2011 pierderi de 8,5 milioane de euro, în timp ce datoriile operatorului s-au ridicat la 16 milioane de euro, potrivit datelor Ministerului Finanţelor. Compania a avut în 2011 vânzări de 68,2 milioane de euro. (adevarul.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA