AcasăEvenimentSportCE PĂCAT! – Simona Halep a fost nevoită să abandoneze în finală...

CE PĂCAT! – Simona Halep a fost nevoită să abandoneze în finală din cauza unei accidentări

spot_img

DISTRIBUIȚI

f-103halep140607_77562400Simona Halep a fost nevoită să abandoneze în finala de la Toronto, în fața Belindei Bencic, la scorul de 6-7, 7-6, 0-3. A doua favorită a turneului canadian a acuzat probleme medicale încă din timpul primului set, iar în cele din urmă a renunțat să mai joace, vizibil epuizată.

Mai întâi, la scorul de 6-5, Simona a cerut intervenția medicului turneului, pentru probleme la coapsa stângă. I-a fost aplicat un bandaj special și a continuat să joace, cedând setul în tie-break.

La 2-3 în setul al doilea, problemele Simonei s-au agravat. A renunțat la bandajul de la coapsă, dar a părut că i se face rău. A intervenit al doilea medic al turneului, i s-au măsurat tensiunea și pulsul iar apoi a luat o pastilă. Au urmat game-uri în care se părea că va cădea pe teren în orice moment, dar, miraculos, a rezistat și chiar, mai mult, a reușit să câltige în tie-break setul al doilea.

A mers la vestiare înainte de decisiv, dar la reluarea partidei s-a văzut că îi e imposibil să mai alerge. Pur și simplu nu mai putea face niciun efort și a decis să abandoneze.

O finală de un rar dramatism

Simona Halep nu a reuşit să câştige finala de la Toronto. Cine se aştepta la un meci uşor cu foarte tânăra elveţiancă (20 de ani), Belinda Bencic înseamnă că nu se pricepe la tennis. O finală între jucătoarele aflate (la zi) pe locurile 3 şi 15 în clasamentul general WTA, pare la prima vedere una în care prima şansă o are ocupanta ultimei trepte a podiumului. Aşa au văzut şi casele de pariuri, unde Halep a avut o cotă medie de victorie de 1.42, iar Belinda Bencic de 2.80.

Totuşi, când jucătoarea cotată cu şansa a doua a arătat – în partea a doua a anului – că este în formă mare, iar la Toronto printre învinsele ei s-au numărat Sabine Lisicki, Caroline Wozniacki, Ana Ivanovic şi Serena Williams, atunci cotele de la casele de pariuri nu mai contează, şi practic, şi o cotă de 50% şansă în finală nu era deloc neîndreptăţită pentru out-sider. Ca să nu mai vorbim de moral, pentru că foarte rar într-un turneu trimiţi „acasă” astfel de nume. Dar finala a fost decisă de probleme de ordin medical, care au obligat-o pe Halep să abandoneze. Primul set a fost unul extrem de echilibrat care s-a decis la tie-break, unde deşi Simona a avut 4-1 la un moment dat, a pierdut cu 5-7. Spre finalul setului, mai precis când conducea cu 6-5 la seturi, Halep a avut unele probleme medicale, solicitând un time-out, kinetoterapeuta de serviciu, aplicându-i o bandă pe piciorul stâng.

În setul secund, Bencic cu moralul jucătoarei care a întors scorul în tie-break, porneşte în forţă şi are 2-0, după care jocul se echilibrează, dar la 3-2 pentru elveţiancă. Halep cere din nou o pauză medicală. Românca are o revenire formidabilă şi reuşeşte de la 2-4 şi 3-5 să ducă scorul la 6-5, nu poate închide setul pe propriul serviciu dar câştigă în tie-break. Un set câştigat nimeni nu şie cum de Halep, care a acuzat mari probleme medicale, cerând intervenţie şi înainte de tie-break. Aceste probleme medicale au făcut-o să abandoneze în setul decisiv, la scorul de 0-3.

Trăgând linie, chiar dacă a pierdut finala, putem spune că Halep a făcut un turneu bun. Seria de patru victorii la Jelena Jankovic, Angelique Kerber, Agnieszka Radwańska şi Sara Errani a fost poate cea mai bună din acest an pentru Simona Halep, care de marţi ar trebui să intre în foc la Cincinatti, acolo unde, din păcate, Monica Niculescu, Alexandra Dulgheru şi Andreea Mitu au ieşit din cursă după primul tur al calificărilor. Râmâne de văzut însă dacă Halep va putea juca la Cincinatti

“În primul rând aș vrea să o felicit pe Belinda pentru această victorie, cel mai important titlu al ei, și să-i doresc succes. Îmi pare rău că nu am continuat meciul, n-am mai putut sub nicio formă. Am încercat să lupt cât de mult am putut, dar mi-a fost imposibil. Vreau să vă mulțumesc tuturor că ați venit aici, m-ați susținut la fiecare punct. Sunteți uimitori, a fost umitor să joc aici în această săptămână.”, a spus Simona, la festivitatea de premiere.

Belinda Bencic a apreciat și ea capacitatea de luptă a Simonei, cele două stand pe teren două ore și jumătate: “Nu cred că încă sunt prea bună la discursuri. În primul rând aș vrea să o felicit pe Simona, pentru o săptămână excelentă. Și pe antrenorul meu de fitness, chiar am avut nevoie azi de pregătirea lui!”

Cele două sportive se mai duelaseră o singură dată, în șaisprezecimi la Wimbledon, în 2014, când românca s-a impus fără emoții, scor 6-4, 6-1.

De remarcat că Belinda Bencic (18 ani) a eliminat-o în semifinale pe lidera mondială, Serena Williams, după un meci de senzație, încheiat cu scorul de 3-6, 7-5, 6-4. Americanca a suferit doar a doua sa înfrângere în 2015, în 45 de partide disputate.

După cucerirea trofeului, Belinda Bencic a dat dovadă de fair-play și i-a urat româncei să revină cât mai curând pe terenul de joc.

Simona Halep a mai participat de două ori la Rogers Cup, de la Toronto. În 2011 a trecut cu bine de calificări, a învins-o în prima rundă pe rusoaica Svetlana Kuznețova (cap de serie numărul 12), scor 4-6, 6-4, 6-3, dar avea să piardă fără drept de apel în turul al II-lea, contra cehoaicei Lucie Šafářová, scor 2-6, 4-6. În 2012, românca s-a oprit tot în runda a doua, după ce a fost nevoită să abandoneze în partida cu australianca Samantha Stosur, la scorul de 5-7, 4-4.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA