AcasăAdministrațiePRIMUL AQUAPARK din Maramureș se face, la Baia Sprie! Președintele Consiliului Județean...

PRIMUL AQUAPARK din Maramureș se face, la Baia Sprie! Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, spune când va fi gata investiția în valoare de 38 de milioane de euro: “Vom merge cu familia, prietenii și îi vom primi pe turiști la această zonă de agrement mult așteptată la noi, în Maramureș!”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Unul dintre cele mai dezbătute proiecte din ultimii ani în județul Maramureș e pe cale să devină realitate. Primul aquapark din județ se construiește la Baia Sprie! Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, președintele Consiliului Județean Maramureș, a anunțat în cât timp vom putea beneficia de această investiție majoră, iar maramureșenii nu vor mai fi nevoiți să plece în alte județe și prin alte țări pentru astfel de facilități.

Vă propun să începem săptămâna cu o veste excelentă, pe o temă extrem de sensibilă pentru maramureșeni, dar mai ales pentru băimăreni. Mă înscriu și eu în rândul celor care sunt sătui să audă despre #Aquapark, la fel cum îmi doresc să pot merge cu familia, cu copiii, cu prietenii, la noi, în Maramureș, să ne recreem, și nu în județele vecine sau peste graniță.

În luna aprilie depunem spre finanțare unul dintre cele mai așteptate proiecte de agrement din istoria județului: Aquapark Maramureș! Acest centru de agrement îl dezvoltăm în Baia Sprie. Proiectul este de mult timp pregătit, am trecut de toate etapele necesare, am solicitat luna trecută și acordul de mediu, iar acum, în sfârșit s-a deschis axa de finanțare și putem spune că intrăm în linie dreaptă pentru realizarea acestuia! Investiția se ridică la 38 de milioane de euro.

Nu o să îl putem construi anul acesta, asta pentru că vorbim despre o lucrare de anvergură, care ne dorim să fie la cele mai înalte standarde de calitate. Însă, după ce primim finanțarea, în doi ani de zile vom merge cu familia, prietenii și îi vom primi pe turiști la această zonă de agrement mult așteptată la noi, în #Maramureș! Capacitatea aquapark-ului a fost gândită pentru 3.000 de persoane pe zi, pe timp de vară și 1.000 de persoane pe zi în restul anului. Zona de agrement exterioară cuprinde 3 bazine, dar și o piscină generoasă cu tobogane și alte elemente similare, spații comerciale, terenuri de sport, terase și zone verzi. Partea interioară va cuprinde piscină, bazin de înot, piscină pentru copii, piscină cu ansamblu de tobogane, zonă de wellness, alimentație publică, inclusiv restaurant „a la carte”, vestiare cu depozitare, zonă administrativă și spații tehnice.

Aquapark-ul se va desfășura pe 3 nivele. Conceptul interior se axează pe recrearea naturii, cu terarii și grădini interioare. Aquapark-ul va fi dezvoltat pe o suprafață de 130.000 de metri pătrați și va avea absolut toate funcțiunile necesare pentru a primi, în cele mai bune condiții, maramureșenii și turiștii. La fel ca și majoritatea dintre voi, și eu sunt sătul să tot aud despre planuri legate de astfel de investiții. Tocmai de aceea, unul dintre demersurile prioritare în mandatul meu a fost această investiție. Voi reveni cu noutăți în luna aprilie și vă voi ține permanent la curent cu stadiul implementării proiectului. Le mulțumesc colegilor mei din Consiliul Judeţean pentru implicarea lor ca acest proiect important pentru dezvoltarea turistică și economică a județului să devină realitate! Împreună dezvoltăm Maramureșul!”, a declarat Ionel Bogdan.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA