AcasăMARAMURESUL ISTORICCând politica își bagă coada în casa omului! Finul lui Mircea Geoană...

Când politica își bagă coada în casa omului! Finul lui Mircea Geoană divorțează pentru că familia soției a votat candidatul PDL!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Primarul în exerciţiu al comunei Feldru, Ştefan Sângeorzan – FOTO –  (PSD), susţine că fiul său, care l-a avut naş de cununie pe Mircea Geoană, a înaintat divorţ întrucât soţia sa şi familia ei au votat candidatul PDL. Sângeorzan a pierdut la alegerile locale din 10 iunie în faţa candidatului PDL.
Primarul în exerciţiu al comunei Feldru, Ştefan Sângeorzan, a făcut mai multe mărturisiri, miercuri seară, la stadionul Gloria Bistriţa, după ce echipa Pro Someş Feldru, pe care a susţinut-o în timpul mandatului, a pierdut.
„Nu credeam niciodată, după 12 ani la Primărie, că se pot băga atâtea zeci de miliarde într-o comună doar pentru a dărâma un om şi a duce o comună în opoziţie, dar a fost ambiţia lui Ioan Oltean (secretarul general al PDL – n.r.). Ştiind că nu mai are nimic de câştigat în Bistriţa-Năsăud, a avut o miză pentru doi primari, cel din Feldru, adică subsemnatul, şi cel din Şanţ, comune în care Mircea Geoană a câştigat împotriva lui Traian Băsescu (la alegerile prezidenţiale -n.r.)”, a declarat Ştefan Sângeorzan.
Edilul a spus că liderul PDL Bistriţa-Năsăud a încercat să îl „cumpere” înainte de începerea campaniei electorale, propunându-i să candideze pentru PDL.
Sângerozan a declarat că, în casă, are doi socri care sunt bolnavi, iar soţia lui la fel şi nu mai vrea să îşi expună familia la astfel de întâmplări. „Nu meritam în noaptea alegerilor un astfel de tratament. Vreau să plec din comuna Feldru, acolo unde sunt moşii şi strămoşii mei. Nu ştiu unde să mă duc fiindcă nu am nicio garsonieră în altă parte, nici eu, nici copiii mei”, a declarat Sângeorzan, care a adăugat că, deocamdată, amână decizia de a se muta fiindcă intenţionează să continue lupta împotriva PDL.
El a spus că pierderea fotoliului de primar al comunei Feldru a creat adevărate drame chiar şi în familia sa, fiul său Ştefan Sângeorzan Jr., al cărui naş este Mircea Geoană, înaintând divorţ întrucât soţia sa şi familia acesteia au votat împotriva lui.
„A votat împotriva mea chiar şi o noră şi familia ei, de a doua zi, feciorul meu a înaintat acţiune de divorţ, după cinci ani de căsătorie. Deci se întâmplă drame. Mi-e greu să vorbesc în faţa dumneavoastră despre aceste lucruri, dar sunt reale şi mă afectează foarte mult”, a declarat el.
Ştefan Sângeorzan a spus că, deşi e primul pe lista de consilieri a USL, nu va accepta să fie consilier local la Feldru, ci se va pregăti pentru campania din toamnă.
Ioan Oltean nu a putut fi contactat pentru a comenta acuzaţiile făcute de Ştefan Sângeorzan, dar, într-o conferinţă de presă care a avut loc luni, el i-a felicitat pe locuitorii comunei Feldru fiindcă l-au înlăturat pe Ştefan Sângeorzan din funcţia de primar. (sursa: adevarul.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA