AcasăslolvaciaCAMPIONII – Invitați și oficialități importante au participat la lansarea cărții lui...

CAMPIONII – Invitați și oficialități importante au participat la lansarea cărții lui Grigore Ciascai (FOTO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

CAMPIONII Lansarea volumului „Campionii”, a șasea carte publicată de Grigore Ciascai, a avut loc sâmbătă, 30 octombrie, în sala de ședințe a Direcției Județene pentru Tineret și Sport Maramureș.

Evenimentul a fost onorat de prezența prefectului Vasile Moldovan, a președintelui și vicepreședintelui Consiliului Județean, Gabriel Zetea, respectiv Doru Dăncuș, a secretarului de stat din Ministerul Tineretului și Sportului, Cosmin Butuza, a președintelui Federației Române de Rugby, Alin Petrache, a secretarului FRR, Florin Matei, a deputatului Călin Matei, președinte al CSM Știința Baia Mare, alte oficialități locale și centrale.

În sala neîncăpătoare au fost prezenți jucători care, acum 40 de ani, au adus jocul de rugby în Baia Mare, reprezentanți ai generațiilor ulterioare, sponsori ai echipei, persoane din conducerea tehnică și administrativă a clubului, iubitori ai acestei discipline sportive.

În deschiderea evenimentului, printre altele, Grigore Ciascai a făcut câteva precizări legate de apariția volumului:

„Având în vedere că suntem în perioada aniversării a patru decenii de rugby în Baia Mare, cartea este dedicată evenimentului, dar a fost concepută astfel încât să poată fi citită cu interes multă vreme de aici înainte. Am evitat să scriu o carte care risca să aibă o viață efemeră, legată în totalitate de această aniversare, așa cum se întâmplă de obicei cu pliantele, programele sau ziarele care consemnează evenimentul. Cartea este o continuare a frumoasei povești pe care am trăit-o împreună, ce începe cu titlul național câștigat în 2011 și se încheie cu victoria din Cupa Regelui din această vară. În 2011 am publicat volumul „Învingătorii”, în care am prezentat istoria echipei de la înființare și până la victoria din SuperLiga, ediția 2010, așa că am trecut peste perioada respectivă.

Ideea scrierii și tipăririi acestei cărți i-a aparținut președintelui Călin Matei, dar cel care a materializat-o a fost primarul Cătălin Cherecheș, fără implicarea căruia nu am fi avut ce lansa astăzi. După cum lesne se poate observa, cartea are o ținută grafică de excepție, fiind realizată la cele mai înalte standarde, un unicat pe piața de profil din zonă. E o carte masivă, 352 de pagini, cu fotografii de excepție, scrisă într-un stil accesibil, curgător, captivant, care nu-l poate lăsa indiferent nici pe cititorul nefamiliarizat cu acest sport. E o carte frumoasă sub multe aspecte și sper din toată inima să placă tuturor celor care vor dori să o citească”.

O invitație la lectura cărții face și Cristian China-Birta în prefață:

„Mi-am adus aminte de aceste frumoase momente, pe care le-am trăit pe viu, pentru că le-am regăsit, la fel de vii și emoționante în sufletul meu, când am citit cartea lui Grigore Ciascai.

Cumva, cred că ce mi s-a întâmplat mie citind acele rânduri reprezintă un fel de metaforă, dacă vreți, pentru ceea ce cred eu că înseamnă, pentru iubitorul de rugby, această carte: o permanentă reîntoarce la emoții, o continuă reamintire a faptului că istoria nu doar ne obligă, ci ne și provoacă la a nu o uita și, mai mult, la a o retrăi și chiar la a o depăși. (…)

Mulțumesc Grigore Ciascai pentru această carte, în care am regăsit bucurie, în care am regăsit tristețe, în care am regăsit speranță. În care am regăsit tot atâtea motive nu să iubesc acest sport (nu am nevoie de motive pentru asta!), ci să îl respect și mai tare, Respect!”.

După numeroase intervenții din partea celor prezenți, autorul a acordat autografe doritorilor care au așteptat la rând, operațiunea durând mai bine de o jumătate de oră.

 

 

 

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA