AcasăActualitateSocialCAMPANIE - Săptămâna Prevenirii Criminalităţii

CAMPANIE – Săptămâna Prevenirii Criminalităţii

spot_img

DISTRIBUIȚI

CAMPANIE Azi, 26 septembrie, începe cea de-a unsprezecea ediţie a „Săptămânii Prevenirii Criminalităţii”.

CAMPANIE Campania, care ţine până în 30 septembrie, este derulată la nivel naţional de Poliţia Română. Este implementată la nivelul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Maramureş de Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.

Obiectivul acestui eveniment îl reprezintă sensibilizarea cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie. Dar şi prezentarea consecinţelor ce decurg din comiterea de infracţiuni.

Manifestarea are un caracter unitar, domeniile de referinţă fiind selectate în baza priorităţilor Poliţiei pentru anul 2016. Astfel fiecare zi a săptămânii va aborda o temă educativ-preventivă, după cum urmează:

Luni, 28 septembrie – Prevenirea delincvenţei juvenile
Marţi, 29 septembrie – Prevenirea victimizării minorilor
Miercuri, 30 septembrie – Prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului
Joi, 1 octombrie – Prevenirea infracţiunilor comise cu violenţă
Vineri, 2 octombrie – Siguranţa rutieră.

În intervalul menţionat, poliţiştii de prevenire, proximitate, ordine publică şi poliţie rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş vor desfăşura activităţi de prevenire în tot judeţul, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Poliţiştii se vor întâlni cu elevi, părinţi, profesori şi directori ai unităţilor de învăţământ, persoane în vârstă, femei, administratori de societăţi comerciale şi de imobile şi reprezentanţi ai comunităţilor multiculturale şi vor fi distribuite materiale preventive în spaţii publice.

În condiţiile societăţii actuale, demersul preventiv devine o soluţie viabilă în abordarea problematicii infracţionale.

Actul preventiv se transformă într-un preambul obligatoriu al oricărei acţiuni poliţieneşti, este o componentă care asigură succesul unei intervenţii poliţieneşti eficiente şi de calitate.

sursa foto

citeşte şi ALEGERI – Pe listele PMP Maramureş pentru parlamentare se vor regăsi cei mai buni

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA