AcasăsiugariuCALENDAR RELIGIOS – 7 aprilie

CALENDAR RELIGIOS – 7 aprilie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ortodox – Sf. Mc. Caliopie; Sf. Ier. Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei

Greco-catolic – Sf. cuv. ep. Gheorghe Mărturisitorul și m. Caliopie

Romano-catolic – Sf. Ioan Baptist de La Salle, pr.

Sfântul Mucenic Caliopie a trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea, tatăl său avea rang senatorial și era din Perga Pamfiliei.

Din cauza persecuțiilor împotriva creștinilor, mama sa l-a trimis în cetatea Pompeiopolis. Ajuns aici, Sfântul Caliopie a refuzat să ia parte la o sărbătoare în cinstea zeilor și a fost dus la comandantul cetății Maximus. Sfântul Caliopie a mărturisit înaintea acestuia că este creștin. A fost supus la diferite chinuri, ca în cele din urmă să fie osândit la moartea pe cruce.

Când a fost dus la locul răstignirii, mama sa a strecurat cinci bani de aur în mâna călăului, spunându-i să-l așeze pe fiul ei cu capul în jos, nu în felul în care a fost răstignit Mântuitorul. Sfântul Caliopie a fost răstignit cu capul în jos, în Joia din Săptămâna Mare. A doua zi, când au coborât de pe cruce trupul neînsuflețit al Sfântului Caliopie, mama sa a căzut îmbrățișându-l și a murit.

Astăzi este pomenit și Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei. A trăit în timpul tulburărilor iconoclaste ce au marcat veacul al VIII-lea și începutul celui de-al IX-lea; martor al Sinodului VII Ecumenic de la Niceea din 787 (Sinodul a avut loc de fapt în 783 dar toate procesele verbale și hotărârile acestui sobor s-au încheiat abia în anul 787, pentru că a fost mare luptă împotriva iconoclaștilor, a împăraților iconomahi și a multor arhierei care au căzut din dreapta credință, și preoți și popor peste măsură de mult – spune istoria Bisericii).
A fost hirotonit episcop al cetății Mitilene de pe insula Lesbos, unde a slujit vreme îndelungată, dar o dată cu venirea pe tronul imperial a lui Leon (813-820) – prigonitor al iconodulilor, a fost alungat din slujba de păstor și exilat la Cherson, unde a rămas până la sfârșitul vieții.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA