Ortodox – Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare; Sf. Sfințit Mc. Nicandru, episcopul Mirelor, și Ermeu preotul.
Greco-catolic – Cuv. Ioanichie cel Mare; Sf. ep. m. Nicandru; Sf. pr. m. Ermeu; Sf. Carol Borromeul.
Romano-catolic – Ss. Carol Borromeu, ep.; Felix de Valois, pustnic.
Sfântul Cuvios Ioanichie cel Mare se numără printre marii bărbați pe care i-a cunoscut creștinătatea, trăitor în vremea în care erezia iconoclastă tulbura Biserica, născut pe pământul Bitiniei din părinți creștini.
Încă din copilărie a fost deprins cu nevoințele ascetice, înlesnite și de viața lui singuratică de păstor. La maturitate a fost luat la oaste, unde timp de 24 de ani a făcut dovada unui curaj exemplar și a unor remarcabile virtuți creștine.
A căzut în erezia iconoclastă, din care îndreptându-se a ales să-și ispășească păcatul pe muntele Olimp, unde a dus o viață de asceză și de rugăciune timp de 12 ani, după care s-a stabilit la Mănăstirea Erest.
Sfântul Ioanichie, prin asceză și rugăciune s-a învrednicit de mari harisme, vindeca suferințele trupești și sufletești, alunga demonii. A fost martor al biruinței dreptei credințe împotriva ereziei prin alegerea în scaunul de la Constantinopol a patriarhului ortodox Metodie, în anul 843. De la acest mare părinte au rămas cuvintele: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt”.
A trecut la cele veșnice în jurul anului 846, moaștele sale făcându-se izvor de binecuvântare și alinare a suferințelor.
