Acasăoameni noiBOGĂȚII VÂNDUTE - Rezerve de 32 de miliarde de metri cubi de...

BOGĂȚII VÂNDUTE – Rezerve de 32 de miliarde de metri cubi de gaze, descoperite în sectorul românesc al Mării Negre

spot_img

DISTRIBUIȚI

Grupul petrolier rusesc Lukoil a anunţat că zăcământul de gaze Lira din perimetrul Trident din Marea Neagră, pe care l-a concesionat de la autorităţile române într-un consorţiu alături de firma americană PanAtlantic şi de Romgaz, are în jur de 32 miliarde metri cubi de gaze, potrivit unui comunicat publicat joi de Ministerul Energiei, descoperirea fiind a doua ca mărime în zona economică a României la Marea Neagră, după zăcământul descoperit de consorţiul Exxon-Petrom.

Dacă rezervele sunt confirmate, acestea ar acoperi integral consumul actual al României timp de trei ani. În plus, zăcământul descoperit de consorţiul condus de Lukoil ar fi al doilea ca mărime din sectorul românesc al Mării Negre.

Cercetările din zona Trident vor continua atât prin lucrări de explorare seismică, în baza contractului de concesiune existent, cât şi prin noi forări cu sonda de prospecţiuni, a susţinut Nekrasov.

Consorţiul format din grupul american Exxon şi compania OMV Petrom a anunţat în 2012 descoperirea unui zăcământ evaluat între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaz în blocul Netun, tot în zona economică a României. Însă unii experţi în energie au afirmat că zăcământul Exxon ar putea depăşi 100 de miliarde de metri cubi.

Independent.md

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA