BIGAMIE LA CONSTANŢA – Un bărbat de 55 de ani are trei soţii. Acum riscă închisoarea sau amenda penală

0
337

BIGAMIE LA CONSTANŢA Problema este că nu a divorţat niciodată, motiv pentru care în prezent are trei soţii şi va fi judecat pentru bigamie. Este singurul astfel de caz din ultimul deceniu la Constanţa.

Bărbatul, care are astăzi de 55 de ani şi este din Năvodari, s-a căsătorit prima dată în anul 1985, la Cumpăna.

Însă dragostea s-a stins repede. Şi şi-a părăsit nevasta. Iar în 2009 şi-a găsit din nou o altă mare iubire, pentru ca 5 ani mai târziu să se ducă din nou la Starea Civilă cu o altă femeie.

Cum s-a putut căsători de trei ori fără ca autorităţile să descopere asta, nimeni nu-şi explică.

Acum ştiu. Situaţia a fost descoperită de prima soţie. La un moment dat, aceasta s-a dus să-și schimbe buletinul și, aşa, s-a aflat despre situaţia bărbatului.

Soția actuală îi cunoaște şi ea secretul și îi acceptă situația. Spune că, între timp, după ce anchetatorii au intrat pe fir, bărbatul ei s-a despărțit legal. Însă doar de nevasta cu numărul 2.

Poate şi prima ar consimți să divorţeze, însă sunt prea săraci ca să-și permită taxa notarială. Locuiesc într-un fost cămin de nefamiliști, dintr-o zonă săracă a Năvodariului.

Bărbatul locuieşte cu a treia soţie, proprietara garsonierei, şi lucrează ca agent de pază în Constanţa.

Acesta a crescut la casa de copii şi, cel mai probabil, a vrut familia lui, de aia s-a căsătorit de 3 ori.

Procurorii constănțeni l-au trimis însă în judecată pentru bigamie, faptă pentru care riscă închisoare de la 3 luni la 2 ani, sau amendă penală.

Sursa info Observator

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here