AcasăAdministrațieBAIA MARE - Acțiunea „Primul meu ghiozdan” continuă și în acest an...

BAIA MARE – Acțiunea „Primul meu ghiozdan” continuă și în acest an în școlile din municipiu

spot_img

DISTRIBUIȚI

BAIA MARE  Administrația Publică Locală este alături și în acest an de copiii care pășesc pentru prima dată pragul unei instituții de învățământ. Astfel, toți micuții din clasa pregătitoare vor primi gratuit un ghiozdan cu rechizitele necesare. Acțiunea a fost demarată în cursul anului trecut la inițiativa primarului ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș și este continuată în acest an de către edilul interimar, Marinel Rob.

În acest an, 1.249 de copii care frecventează cursurile clasei pregătitoare vor beneficia de rechizite și ghiozdane, lucruri necesare pentru a putea susține în condiții optime actul educațional.

„Încă de anul trecut Administrația Publică Locală a hotărât să sprijine integrarea educațională a copiilor care încep școala. Ne bucurăm că putem fi părtași la bucuria părinților, bunicilor și copiilor sprijinind printr-un gest financiar accesul la educație”, a declarat Bogdan Gavra, directorul Serviciului Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Baia Mare.

Acțiunea „Primul meu ghiozdan” va avea loc pe durata acestei săptămâni, astfel încât ghiozdanele să ajungă pe banca fiecărui elev înscris pentru prima dată în sistemul educațional.

În cursul anului trecut, aproximativ 1.200 de elevi înscriși în clasele pregătitoare ale instituțiilor de învățământ din municipiul Baia Mare au primit ghiozdane și rechizite gratuite. Valoarea pachetului oferit elevilor în cadrul programului „Primul meu ghiozdan” se ridică la suma de 100 de lei/copil.

Simona Vasiac

 

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA