AcasăActualitateSocialAVERTIZARE METEO - Meteorologii au prognozat instabilitate atmosferică accentuată în Maramureş!

AVERTIZARE METEO – Meteorologii au prognozat instabilitate atmosferică accentuată în Maramureş!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Instituţia Prefectului-Judeţul  Maramureş a primit de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord o informare meteorologică de instabilitate accentuată. În adresă se menţionează că, în intervalul 17 aprilie, ora 09.00- 19 aprilie, ora 21.00 vremea va prezenta instabilitate atmosferică accentuată în judeţul nostru. Vor fi, temporar, averse de ploaie, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată a vântului. Îndeosebi în zonele de deal şi de munte cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 l/mp şi izolat 30 l/mp. 

Prefectul Sandu Pocol, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat informarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, a membrilor CJSU şi a grupurilor de suport tehnic din cadrul acestuia. S-a solicitat, de asemenea, pregătirea echipelor de intervenţie pentru a veni în sprijinul populaţiei, dacă situaţia o va impune. A fost luată măsura de a fi înştiinţate echipele de intervenţie pentru putea acţiona operativ şi a remedia eventualele defecţiuni în serviciile de utilitate publică, sistemele de alimentare cu energie electrică, distribuţia şi furnizarea gazului metan, apei potabile.

Comitetul judeţean recomandă  cetăţenilor să evite parcarea autovehiculelor în apropierea copacilor sau în zona de clădiri părăsite şi cu infrastructura arhitectonică degradată (foste centrale termice).  La deplasarea în afară caselor, populaţia este necesar să evite trecerea prin apropierea imobilelor aflate în construcţie, copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură care pot fi dislocate de rafalele de vânt şi care le pot pune viaţa în pericol.  O atenţie deosebită trebuie acordată şi şarpantelor de pe blocurile de locuinţe, ce pot fi smulse de rafalele de vânt puternic şi pot pune în pericol viaţa persoanelor care trec sau se află prin acele zone. Nu lăsaţi autovehiculele nesupravegheate în apropierea stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi dislocate de rafalele de vânt puternic, precum şi a imobilelor aflate în construcţie sau care sunt dezafectate şi care se pot prăbuşi pe autovehicule, producând pabube proprietarilor. Precipitaţiile de ploaie, cu caracter torenţial pot conduce la formarea de torenţi pe versanţi şi creşterea debitelor unor văi sau cursuri de apă, antrenând material lemnos, deşeuri sau aluviuni care pot contribui la colmatarea podurilor sau podeţelor. În acest context, este de evitat lăsarea autovehiculelor pe podurile şi podeţele aferente, din faţa gospodăriilor şi anexelor proprii.

Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe, prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112, apariţia unor situaţii de urgenţă generate de ninsorile viscolite sau intensificări ale vîntului. Pompierii militari din cadrul Centrului operaţional al ISU Maramureş şi angajaţii SGA vor monitoriza, în această perioadă, situaţia fenomenelor hidrometeorologice la nivelul judeţului nostru.

 

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA