AcasăEvenimentAvertizare! Cod galben de vijelii, descărcări electrice si furtuna în Maramureș!

Avertizare! Cod galben de vijelii, descărcări electrice si furtuna în Maramureș!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Instituţia Prefectului a primit  de la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord o avertizare cod galben de averse însemnate cantitativ, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie şi descărcări electrice pentru judeţul Maramureş.  În atenţionare se menţionează că, în intervalul 5 iunie a.c., ora 10.00 – 6 iunie a.c., ora 10.00, instabilitatea atmosferică se va accentua începând din vestul zonei şi va cuprinde întreaga regiune de nord-vest. Vor fi frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua aspect de vijelie, izolat căderi de grindină. Precipitaţiile sub formă de ploaie ce vor avea aspect torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat 50-60 l/mp, în zonele de deal şi de munte.
Prefectul Sorin Rednic, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat avertizarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi pregătirea echipelor de intervenţie. De asemenea, au fost atenţionaţi şi membrii grupurilor de suport tehnic din cadrul CJSU Maramureş.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă recomandă  cetăţenilor să îşi închidă ferestrele de la locuinţe şi alte categorii de construcţii.  La deplasarea în afara locuinţelor, populaţia este obligată să evite trecerea prin apropierea imobilelor aflate în construcţie, copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură care pot fi dislocate de rafalele de vânt şi care le pot pune viaţa în pericol.  O atenţie deosebită trebuie acordată şi şarpantelor de pe blocurile de locuinţe, ce pot fi smulse de rafalele de vânt puternic şi pot pune în pericol viaţa persoanelor care trec sau se află prin acele zone. Proprietarii de autovehicule sunt sfătuiţi să nu-şi parcheze maşinile sub copacii izolaţi sau în apropierea unor arbori care se pot prăbuşi sub rafalele puternice ale vântului, care pot produce daune însemnate sau pune în pericol integritatea persoanelor aflate în autovehicule. Aceeaşi sugestie este de a nu lăsa autoturismele nesupravegheate în apropierea stâlpilor,panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie sau care sunt dezafectate şi care se pot prăbuşi pe autovehicule. În cazul afectării de vântul puternic al unor stâlpi de la reţele de iluminat public sau ruperii unor cabluri electrice, cetăţenii sunt îndemnaţi să nu atingă aceşti stâlpi sau firele căzute la pământ. Cetăţenii sunt rugaţi să anunţe, prin sistemul unic de apeluri de urgenţă 112, apariţia unor probleme generate de intensificările de vânt sau de precipitaţii însemnate. Nu se recomandă parcarea autovehiculelor pe poduri şi podeţe care, datorită precipitaţiilor torenţiale, pot fi colmatate de aluviuni şi deşeuri de material lemnos şi care pot obtura cursul de apă.  Echipe de intervenţie sunt pregătite să remedieze eventualele deficienţe care pot apărea în reţelele de furnizare a energiei electrice, apă şi canalizare, gaz, telefonie, internet, televiziune prin cablu.
Turiştilor care doresc să străbată traseele montane li se solicită să renunţe la parcurgerea unor sectoare montane dificile sau necunoscute pentru a evita producerea de incidente care să le pună viaţa în pericol, respectiv să îşi anunţe prezenţa în zonă jandarmilor montani şi salvamontiştilor. O altă cerinţă adresată se referă la evitarea campării (inclusiv instalarea de corturi) în apropierea văilor, pâraielor, podurilor şi podeţelor care, datorită precitaţiilor sub formă de averse, pot duce la creşterea nivelurilor şi debitelor acestora sau la transportarea de aluviuni şi material lemnos care pot bloca scurgerea apelor în albia văilor şi pâraielor. Vor fi monitorizate atent cursurile şi debitele văilor şi pâraielor care se pot revărsa şi conduce la producerea unor situaţii de urgenţă. A fost impusă măsura de monitorizare a iazurilor de decantare.
Situaţia hidrometeorologică va fi monitorizată permanent de pompierii militari din cadrul Centrului Operaţional al ISU Maramureş şi de angajaţii din dispeceratul Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA