AcasăActualitateAVERTISMENT DE LA METEOROLOGI - Vremea se răceşte brusc în weekend

AVERTISMENT DE LA METEOROLOGI – Vremea se răceşte brusc în weekend

spot_img

DISTRIBUIȚI

AVERTISMENT DE LA METEOROLOGI Vremea se va răci accentuat în acest weekend, astfel că temperatura maximă de sâmbătă va fi 16 grade și sunt așteptate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

 

Vineri, în regiunile din vestul, centrul şi nordul ţării, vremea se va răci şi va deveni răcoroasă, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor fi uşor mai ridicate decât cele specifice perioadei.

Cerul va avea înnorări temporar accentuate, va ploua, şi sub formă de aversă, şi vor fi posibile descărcări electrice, mai ales seara şi noaptea, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi a Transilvaniei şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

În jumătatea de sud a ţării cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp.

La munte, în general, la altitudini mai mari de 1500 m, temporar, cu precădere în a doua parte a intervalului, vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zona montană, unde la rafală se vor depăşi 65-70 km/h, dar pe arii restrânse şi la viteze mai mici şi în celelalte regiuni, cu precădere în sud şi în nord-est.

Temperaturile maxime se vor situa între 11 grade, pe spaţii mici, în regiunile intracarpatice şi 25-26 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime între 3 şi 13 grade.

Cum va fi vremea sâmbătă

Vremea se va răci şi în regiunile sudice şi sud-estice, iar în cea mai mare parte a ţării valorile termice se vor situa sub cele climatologic specifice datei.

În jumătatea de sud-est a teritoriului cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua şi pe arii restrânse se vor acumula cantităţi de apă mai importante.

La munte, în general, la altitudini de peste 1500 m vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

În restul teritoriului cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare în sud-est şi în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade, iar cele minime între 2 şi 13 grade.

Info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA