ZILE DE FOC ÎN MARAMUREȘ – Cod portocaliu şi Cod galben de caniculă începând de mâine, 1 august

0
804

ZILE DE FOC ÎN MARAMUREȘ Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, astăzi, o avertizare meteo cod portocaliu de caniculă, valabilă pentru mai multe zone din ţară.

Atenţionare meteo Cod galben de caniculă

cod galben

În cursul zilei de marți (1 august), valul de căldură se va extinde în majoritatea regiunilor, iar în Banat, Crişana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sud-vestul Olteniei, vremea va fi caniculară și disconfortul termic în accentuare.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 și 37 de grade, potrivit ANM

Avertizare meteo Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic

cod porto

Miercuri și joi (2 și 3 august), valul de căldură se va intensifica şi va cuprinde toată țara. Vremea va fi caniculară, indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în general peste pragul critic de 80 de unităţi, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade.

În Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în sud-vestul Olteniei disconfortul termic va fi deosebit de accentuat și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse frecvent între 36 și 39 de grade.

Avertizare meteo Cod galben de caniculă

În acelaşi interval, în nordul și estul Olteniei, sud-estul Transilvaniei, Moldova, Muntenia și Dobrogea, disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35-37 de grade. Valul de căldură va persista și la sfârșitul săptămânii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here