AcasăActualitateSocialATENTIE SOFERI - Zapada framantata si ceata pe DN18 in zona pasului...

ATENTIE SOFERI – Zapada framantata si ceata pe DN18 in zona pasului Gutai si pasului Prislop

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vremea a fost închisă. La inceputul intervalului local a nins, iar spre seară, izolat s-a semnalat burniţă. Cantitatea maximă de apă rezultată în urma precipitaţiilor a fost de 2,3 l/mp în Baia Mare. Vântul a suflat în general slab. Temperatura maximă a fost de 2 grade Celsius în Baia Mare , Ocna Şugatag, Târgu Lăpuş şi Sighetu Marmaţiei. Stratul de zăpadă avea grosimea maximă de 19 cm, la Firiza Lac. La primele ore ale dimineţii temperatura aerului era de -1 grad Celsius la Borşa, Vişeu de Sus, şi Petrova 0 grade Celsius  la Sighetu Marmaţiei, Ocna Şugatag, Fereşti şi Cavnic;  1 grad Celsius  la Târgu Lăpuş şi 2 grade Celsius în Baia Mare şi Leordina.  Nu au fost semnale probleme sau perturbări ale traficului rutier. Nu sunt drumuri blocate sau închise din cauza zăpezii sau ninsorii.

Atenţie şoferi! La această oră, vizibilitatea în trafic este redusă sub 100 de metri pe DN18, în Pasul Prislop (între km160 şi km175).Comitetul judeţean de iarnă recomandă conducătorilor de autovehicule să circule preventiv în zonele cu vizibilitate redusă şi să folosească luminile de întâlnire pe faţă şi a poziţiei pe spate şi de ceaţă. Se solicită şoferilor să adapteze viteza autovehiculelor în câmpul de vizibilitate redusă şi cu zăpadă frământată pe carosabil, respectiv să păstreze o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul precedent. Se impune ca şoferii să renunţe, în zona cu ceaţă la efectuarea depăşirilor pentru a evita producerea de accidente rutiere. În caz de staţionare a autovehiculelor pe marginea şoselei sau în apropierea benzii de rulare este bine să semnalizaţi prezenţa acestora prin aprinderea luminilor de poziţie şi a celor de avarie. Semnalizaţi din timp orice manevră pe care intenţionaţi să o efectuaţi şi nu vă aventuraţi în depăşiri care vă pot pune în pericol, atât pe dumneavoastră cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic. De asemenea, trebuie păstraţi o distanţă suficientă faţă de ceilalalţi participanţi la trafic pentru a putea opri în condiţii optime atunci când situaţia o impune   Cerul este acoperit pe toate sectoarele de drumuri judeţene. Vizibilitatea este bună în trafic pe celelalte sectoare. Vântul suflă liniştit.  Plouă în Baia Mare. Precipitaţii slabe sub formă de ninsoare cad la Sighetu Marmaţiei, Petrova, Borşa, Vişeu de Sus, Copalnic, Târgu Lăpuş, Dealul Hera şi Dealul Huta-Certeze

Stare carosabil pe sectoarele de drumuri naţionale:

zăpadă frământată cu grosimea cuprinsă între 0-1 cm pe DN18, în Pasul Gutâi (între km23 şi km 38), pe DN18 la Petrova şi Vişeu de Sus, DN17C la Vişeu de Sus, respectiv DN18, în Pasul Prislop (km156 şi km 180).

umed DN1C şi E 58; DN18 şi DN19 la Sighetu Marmaţiei, respectiv DN18B

S-a acţionat, în ultimele două ore, pe sectoarele de drumuri naţionale cu două, fiind împrăştiate 4,5 tone de material antiderapant (trei tone în Pasul Gutâi şi 1,5 tone pe DN17C, Dealul Ştefăniţei.

Rămân închise pe perioada de iarnă, conform deciziei administratorului de drumuri: DJ109F, pe relaţia  Cavnic-Băiuţ;  DJ183, pe relaţia Izvoare-legătura cu DN18, în Pasul Gutâi şi DC19, pe relaţia Botiza-Groşii Ţibleşului (un tronson de 6km).

Pe sectoarele de drumuri judeţene au căzut precipitaţii sub formă de ploaie în zonele joase şi sub formă de ninsoare în zona de munte.  Angajaţii societăţii care asigură şi întreţine viabilitatea sectoarelor de drumuri judeţene au intervenit şi acţionat cu 40 de utilaje cu lamă pentru lărgirea părţii carosabile. S-au utilizat 242 tone de material antiderapant, în scopul prevenirii şi combaterii poleiului. Carosabilul sectoarelor de drumuri judeţene este curat şi parţial umed.  

Cursa aeriană de pasageri a decolat fără probleme, în această dimineaţă, de pe  de pe Aeroportul Internaţional Baia Mare şi a aterizat în Bucureşti. S-au efectuat lucrări de degivrare (dezgheţare) a aparatului de zbor. Pista este curată. Temperatura aerului are valoarea de 2 grade Celsius. Vizibilitatea este bună în zonă, cu aer ceţos. Cerul este acoperit. Plouă în zonă.      

HIDRO

Debitele şi nivelurile cursurilor de apă din judeţ au variabile. Nu au fost semnalate probleme deosebite. Chiar dacă vremea s-a încălzit, fenomenele de iarnă persistă pe râuri. Se menţine podul de gheaţă cu ochiuri format pe râul Iza, la Vadu Izei. Gheaţa este prezentă pe malul râurilor Tisa, Vişeu, Vaser, Ruscova, Iza, Boicu, Mara, Botiza, Cosău, Sălaj, Cavnic. Nu au fost semnalate probleme deosebite.  Curge zăpadă îngheţată pe râul Mara. Exploatarea amenajării hidrotehnice Strâmtori-Firiza se realizează în condiţii de siguranţă, specifice iernii. Coeficientul de umplere al lacului de acumulare este de 89%.

Stratul de zăpadă are grosimea: 38 cm la Cavnic;   22 cm la Firiza ; 20 cm la Luhei; 18 cm la Sălsig; 16 cm pe Valea Vaserului şi la Mara; 15 cm la Vf. Iezer, Valea Vişeului; 13 cm la Ruscova şi Târgu Lăpuş; 12 cm la Răzoare şi Leordina; 11 cm la Bistra şi Suciu de Jos; 10 cm la Moisei, Baia Borşa, Cicârlău; 9 cm la Ulmeni; 7 cm la Sighetu Marmaţiei; 6 cm la Ocna Şugatag şi 4 cm în Baia Mare.

METEO

Vremea va fi relativ caldă. Cerul va fi temporar noros. În prima parte a zilei, izolat vor cădea precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar în cursul nopţii, local, vor fi precipitaţii mixte. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab, la moderat cu intensificari locale de până la 45 km/h , iar în zona de munte vântul va prezenta viteze de până la 70-80 km/h, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 7 grade Celsius, iar cele minime între -3 şi 0 grade Celsius. Izolat se va semnala ceaţă.

Mâine, 1 februarie a.c., vremea se menţine relativ caldă. Cerul va fi temporar noros şi pe arii relativ restrânse vor cădea precipitaţii sub forma de ploaie şi lapoviţă. La munte vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab la moderat cu intensificări locale, iar în zona de munte vântul va avea viteze de până la 70-80 km/h, viscolind ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 3 şi 7 grade Celsius, iar cele minime între -3 şi 1 grad Celsius. Pe arii restrânse se va semnala ceaţă.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA