AcasăsiugariuANIVERSARE – Andrei, mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului împlinește 26 de ani...

ANIVERSARE – Andrei, mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului împlinește 26 de ani de la hirotoniei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, aniversează, în data de 25 februarie 2016, 26 de ani de la hirotonia întru arhiereu.

ÎPS Părinte Andrei s-a născut la 24 ianuarie 1949, în Oarţa de Sus, jud. Maramureş, la botez primind numele loan; a urmat cursurile şcolii din localitatea natală, ale Liceului din Cehul Silvaniei (1963-1967) şi Facultăţii de Construcţii Căi Ferate şi Poduri din Bucureşti (1967-1972); cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, cu licenţă în 1978; cursuri de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, secţia Sistematică (1985-1988), unde a obţinut titlul de doctor în Teologie în anul 1998.

Îndeplineşte funcţia de inginer la întreprinderea de Construcţii de Căi Ferate din Cluj (1972- 1976), apoi este hirotonit preot celib şi slujeşte la Parohiile Turda – Fabrici (1978-1985) şi Alba lulia – Maieri (1985-1990). Devine vicar administrativ al Eparhiei Alba lulia (1987-1990); la începutul anului 1990 este tuns în monahism la Mănăstirea Topliţa, cu numele Andrei.

La 12 februarie 1990 a fost ales arhiereu-vicar al Eparhiei Alba lulia, cu titlul Mureşanul şi a fost hirotonit arhiereu la 25 februarie 1990; locţiitor de episcop la Alba lulia (din 4 aprilie 1990), apoi episcop titular din 18 iunie 1990; în data de 15 iulie 1998 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înălţat Episcopia de Alba lulia la rang de Arhiepiscopie, iar pe ierarhul ei în treapta de arhiepiscop; la 18 martie 2011 a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi instalat în 25 martie 2011.

Din anul 2012 eparhia se numeşte Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului; în cei 21 de ani de activitate arhierească la Alba Iulia a avut realizări de excepţie; a desfăşurat o intensă activitate misionar-pastorală, administrativ-gospodărească, socială, culturală şi ecumenică; este autor a numeroase lucrări teologice; pentru aceste înfăptuiri, la 1 decembrie 2002 Preşedintele României i-a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de „Mare Ofiţer”.

În februarie 2007 devine membru al Academiei de Ştiinţe şi Arte din Salzburg (Austria); la 24 ianuarie 2012 i s-a conferit titlul academic de doctor honoris causa al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, iar în 5 mai 2015, doctor honoris causa al Universităţii 1 Decembrie 1918, Alba lulia.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA