ANIVERSARE – 14 Septembrie, Ziua inginerului român

0
144
sursa foto: engineeringme.com

ANIVERSARE. Ziua de 14 septembrie a fost decretată, prin hotărâre de guvern, din anul 2000, ca Zi a inginerului român.

Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Academia de Științe Tehnice și asociațiile profesionale ale inginerilor din România sunt autorizate să organizeze manifestări științifice cu caracter simbolic, prilejuite de acest eveniment.

Profesia de inginer are o veche tradiție în România. Primul Corp Tehnic din România a fost Corpul Tehnic Român, înființat la 15 iunie 1894.

Primele încercări de organizare a asociațiilor inginerești sunt, însă, consemnate în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când s-a înființat ”Societatea de Ingineri și Arhitecți” (1876) și au apărut publicațiile ”Inginerul” (1873) și apoi ”Jurnalul Politehnic”.

Cea dintâi societate durabilă a inginerilor, Societatea Politehnică, a fost constituită în anul 1881, la 6 decembrie, în prezența regelui Carol I, cu ocazia inaugurării primei căi ferate Buzău-Marășești, proiectată și realizată în întregime de ingineri români.

La 27 mai 1918, în anul Marii Uniri, a fost înființată, la Iași, Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR).

Cele două asociații și-au desfășurat activitatea în paralel, până în 1949, când au fuzionat, sub denumirea de Asociația Științifică a Tehnicienilor, notează site-ul http://www.agir.ro, cunoscută, ulterior, și sub denumirile de Asociația Științifică a Inginerilor și Tehnicienilor (1951-1962) și Consiliul Național al Inginerilor și Tehnicienilor, până în decembrie 1989.

Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR) a reapărut pe scena societății civile românești după decembrie 1989, fiind legal recunoscută pe 13 ianuarie 1990.

Sursa info

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here