Acasăoameni noiANCHETĂ LA CONSTANȚA - Două mame au bătut la școală un elev...

ANCHETĂ LA CONSTANȚA – Două mame au bătut la școală un elev care le-ar fi agresat copiii

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii constănţeni cercetează un caz de agresiune petrecut în incinta Şcolii Gimnaziale nr. 28 „Dan Barbilian”. Asta după ce au fost sesizaţi de directoarea instituţiei în legătură cu faptul că persoane adulte au exercitat acte de violenţă asupra unui elev, pe holul unităţii şcolare, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de IPJ Constanţa, la data de 30 ianuarie, poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi de directoarea Şcolii Gimnaziale 28, Doina David, că un elev al respectivei unităţi de învăţământ ar fi fost agresat fizic, în pauza dintre cursuri, de două femei, în vârstă de 30, respectiv 37 de ani.

„Cele două persoane în cauză sunt mamele a doi elevi, colegi de clasă cu persoana vătămată, iar în această cauză sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, urmând ca, totodată, minorul agresat să fie examinat medico-legal şi, de asemenea, să fie formulate propuneri legale corespunzătoare”, precizează IPJ Constanţa.

La rândul său, directoarea Şcolii Gimnaziale nr. 28 „Dan Barbilian”, Doina David, a declarat că elevul agresat va împlini în curând vârsta de 14 ani şi că este în clasa a V-a.

„El este ceea ce, în mod generic, educatorii numesc un copil cu probleme comportamentale şi de integrare în colectivitate, fiind implicat şi cercetat în mai multe situaţii create chiar de el, victimele fiind colegi de-ai săi, mai mici ca vârstă. Recent, trei colegi de clasă brutalizaţi de el au povestit acasă ceea ce li s-a întâmplat, iar mamele lor au venit la şcoală pentru a ne sesiza. Au depus reclamaţii şi, fără să aştepte un răspuns, au intrat în şcoală, copiii fiind în pauză. Când l-au întâlnit pe elevul respectiv, l-au luat la bătaie. Agresiunea a fost întreruptă de o profesoară de educaţie fizică şi sport care a şi intervenit. Noi am anunţat poliţia, iar cei vinovaţi vor răspunde pentru faptele lor”, a declarat directoarea Doina David.

Sursa info: Agerpres.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA