AcasăEvenimentAmintiri despre deportarea evreilor din Sighet

Amintiri despre deportarea evreilor din Sighet

spot_img

DISTRIBUIȚI

În anii 1943-1944, când aveam 13-14 ani, am fost martoră la clipele crunte ale deportării evreilor în lagărele naziste. Familia mea locuia pe fosta stradă Diana, de unde aveam o vedere clară către liniile de cale ferată.

 

În vecinătatea noastră locuiau soții Vaimberger, familie de evrei foarte prietenoși, la care mă duceam să  fac focul în zilele de sâmbătă. Ei aveau un fiu pe nume Lajos, care a murit în condiții suspecte (după cum se zicea pe atunci a fost torturat de naziști). Au fost deportați după aceea.

În acele zile ale deportării în masa ale comunității evreiești din Sighet, coloane întregi de evrei au fost duși de-a lungul actualei străzi 23 August spre vagoane si atunci am vazut o scenă care m-a șocat. Într-un grup de evrei însoțiți de jandarmi erau si copii; un băiețel a fost lovit brutal cu patul puștii de către unul dintre jandarmi.

Am avut mulți prieteni evrei. Iakabovici Hilda, fiica unui comerciant cu lemne, colegă de școală cu mine, a fost deportată și ea cu familia ei. Fetele Kallos au fost colege de joacă cu mine, au avut aceeași soartă.
Pe colțul străzii Diana, era o casă în care locuia o familie de comercianți, proprietari ai unui magazin. Aceștia aveau un băiat de vreo 6-8 ani pe nume Velvi pe care îl cunoșteam bine. Au fost deportați și ei. După sfârșitul războiului l-am revăzut pe tatăl lui Velvi, care s-a întors; Velvi și mama lui nu s-au mai întors înapoi niciodată…
Nenea Katz era tâmplar, locuia pe actuala stradă 23 August.

Avea 2 fete și un băiat. Una dintre ele era Miriam, prietenă de-a mea foarte bună. Casa nu mai există deja. Toți au fost deportați. Doar băiatul lui nenea Katz, Șuli s-a întors înapoi în Sighet, și pe urmă a emigrat înIsrael. Străzile limitrofe sinagogii (*cea actuală din Sighet) au fost împrejmuite, separate, transformate în ghettouri pentru evrei.Au trecut mulți ani de atunci, sânt bătrână, dar aceste lucruri nu se pot uita! Nu avem voie să uităm!

Aceste lucruri au fost consemnate în 2001.

Doamna Toth Margareta care a trăit în acele vremuri și a povestit trăirile sale, a trecut la cele veșnice de atunci. Din cauza vârstei înaintate și a perioadei lungi de când a avut loc deportarea, este probabil ca unele nume să nu fie exacte, totuși aceasta este o mărturie emoționantă a celor întâmplate.

Fie ca niciodată să nu se mai repete ororile trecutului.

Corespondent: Tatomir Ion-Marius

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA