Acasăoameni noiALERTĂ - Procurorii deschid un dosar penal în cazul medicului electrocutat

ALERTĂ – Procurorii deschid un dosar penal în cazul medicului electrocutat

spot_img

DISTRIBUIȚI

ALERTĂ. Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 a deschis un dosar penal in rem, în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectare și neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, în legătură cu medicul Marian Stamate de la Spitalul Colțea, care a fost electrocutat în timpul unei operații.

Procurorii s-au sesizat din oficiu în acest caz și au efectuat deja cercetarea la fața locului.

Medicul primar orelist Marian Stamate s-a electrocutat, săptămâna trecută, cu un electrocauter în timpul unei operații la Spitalul Colțea.

După incident, medicul a afirmat că s-a încercat mușamalizarea acestui caz și acoperirea evenimentelor.

„Din păcate, trebuie să spun clar că este vorba de o minciună, o încercare de minimizare prin mușamalizare și acoperire a evenimentelor. Atunci când ai o echipă chirurgicală practic doborâtă de un șoc electric de înalt voltaj, așa cum este bipolarul, nu poți să spui că este un eveniment minor”, a declarat presei Marian Stamate, răspunzând la o întrebare referitoare la o afirmație a managerului Spitalului Colțea, Anca Lupu, care ar fi catalogat acest incident ca fiind unul „minor”.

Marian Stamate a prezentat detalii despre momentul în care echipa chirurgicală și pacientul au fost electrocutați.

„Ieri în cursul unei intervenții chirurgicale, cu viză oncologică, profilul spitalului este majoritar oncologic și profilul clinicii ORL identic, un cancer de limbă la un pacient de 62 de ani, nu mult după debutul intervenției chirurgicale ne-am confruntat cu o funcționare defectuoasă a unui electrocauter, care s-a soldat cu electrocutarea pacientului, a echipei chirurgicale, cu foc deschis, flacără electrică, care a secționat practic cablul de alimentare și a detașat piesa de mână pe care o foloseam în acel moment”, a explicat Stamate.

El a precizat că operația a fost întreruptă pentru aproape 40 de minute pentru acordarea primului ajutor.

„Operația a trebuit să fie întreruptă preț de aproape 40 de minute, pentru ca ulterior să fie preluată de o altă echipă și să fie continuată după ce s-a acordat primul ajutor de specialitate, de terapie intensivă și cardiologie echipei care era în momentul acela în sala de operații”, a adăugat medicul.

Potrivit acestuia, lucrurile sunt ținute în prezent sub control în cazul pacientului electrocutat, „care în continuare dezvoltă o patologie cardiacă indusă prin electrocuție”. „Și mă refer la extrasistolele ventriculare frecvente, multifocale, care sunt în momentul de față ținute sub control de echipa de terapie intensivă și de cardiologi. Să sperăm că va fi totul bine până la sfârșit”, a afirmat Stamate.

Managerul Spitalului Colțea, Anca Lupu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că „a fost un incident nedorit”. „Vom lua toate măsurile să nu se mai repete”, a spus ea. Lupu a precizat că a fost demarată o anchetă internă și au fost chemați specialiști de la firma care asigură mentenanța aparatului în cauză.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății, Laurențiu Colintineanu, a precizat, în legătură cu acest incident, că este o situație anormală, iar un management eficient al unei unități sanitare nu ar trebui să permită un asemenea lucru.

Sursa info

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA