Acasăoameni noiAJUTOR FINANCIAR - Peste 11 milioane de euro pentru crescătorii de vaci...

AJUTOR FINANCIAR – Peste 11 milioane de euro pentru crescătorii de vaci de lapte și de porcine

spot_img

DISTRIBUIȚI

Guvernul a adoptat miercuri o hotărâre care stabilește că ajutorul financiar pentru sectorul laptelui și produselor lactate este echivalentul în lei al sumei de 8.773.154 euro, iar pentru sectorul de creștere a porcinelor echivalentul în lei al sumei de 2.372.804 euro, informează Biroul de presă al Executivului.

„De asemenea, actul normativ include criteriile și condițiile utilizate pentru acordarea ajutorului financiar, cuantumul ajutorului financiar pe fiecare categorie de beneficiari din sectorul laptelui și produselor lactate, documentele specifice care însoțesc cererea. Cererile pentru acordarea acestui sprijin se vor depune până la data de 8 aprilie 2016, urmând ca plățile să se efectueze până la 30 iunie 2016”, precizează sursa citată.

Potrivit comunicatului, criteriile și condițiile de alocare a sumelor pentru sectorul lapte și produse lactate sunt: producătorii să fie înscriși în sistemul cotelor de lapte la APIA, prin Compartimentul de administrare a cotelor de lapte, ca producători cu cote de livrări pentru anul de cotă 2014-2015, respectiv dețin cotă de livrări la data de 31 martie 2015; producătorii de lapte sunt în activitate, respectiv au încheiat un contract pe o perioadă de minimum șase luni, valabil la data depunerii solicitării, cu un prim cumpărător și dețin cel puțin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului; producția de lapte livrată pe beneficiar este de minimum 5 tone lapte în anul de cotă 2014-2015.

Totodată, suma cuvenită fiecărui producător se calculează de către APIA conform cantității de lapte livrată în anul de cotă 2014-2015, astfel: 240 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 5 tone inclusiv și 20 tone inclusiv; 12 euro/tonă pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 20 tone și până la 200 tone inclusiv; 2900 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 tone.

citeşte continuarea pe agerpres.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA