AcasăActualitate112AJUTAŢI DE CÂINELE SPEEDY - Cinci milioane de țigări de contrabandă descoperite...

AJUTAŢI DE CÂINELE SPEEDY – Cinci milioane de țigări de contrabandă descoperite de vameși într-un camion încărcat cu material lemnos

spot_img

DISTRIBUIȚI

AJUTAŢI DE CÂINELE SPEEDY Marți, 26 septembrie, inspectorii vamali din cadrul Birourilor vamale de frontieră Sighet și Halmeu, ajutați de câinele Speedy, au descoperit aproximativ 5 milioane țigarete, de proveniență ucraineană, într-un camion încărcat cu material lemnos.


La intrarea în ţară, camionul a fost supus unui control canin antitabac cu ajutorul câinelui Speedy, aflat în dotarea autorităţii vamale, care a semnalat activ prezenţa ţigărilor în zona compartimentului de marfă.

Având indicaţia câinelui specializat pentru detecţia ţigărilor, mărfurile au fost tranzitate la biroul vamal de destinaţie Sighet.

În urma controlului efectuat de inspectorii vamali din cadrul Biroul vamal de frontieră Sighet, s-au descoperit disimulate în mărfurile de import 249.500 de pachete de ţigări de contrabandă (499 baxuri). Valoarea de piaţă estimată a ţigărilor este de 500.000 de euro.

Deoarece fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă prevăzută şi pedepsită de art. 270, alin. (2), lit a) din Codul vamal al României, autoritatea vamală va sesiza unitatea de parchet competentă.

Informaţii furnizate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA