AcasăActualitate112ACŢIUNE - Trenuri pentru călători şi marfă luate la control

ACŢIUNE – Trenuri pentru călători şi marfă luate la control

spot_img

DISTRIBUIȚI

TRENURI. Poliţiştii maramureşeni au efectuat controale în 23 de trenuri pentru călători şi marfă şi au depistat 76 de persoane care călătoreau fraudulos.

TRENURI.  În perioada 5–6 iulie, poliţiştii Biroului Transporturi Feroviare Maramureş, împreună cu reprezentanţi ai Căilor Ferate Române, au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea călătoriei frauduloase cu trenul.

Astfel, au fost efectuate controale în trenurile de călători care circulă pe relaţiile Baia Mare – Ulmeni – Jibou şi Sighetu Marmaţiei – Valea Vişeului – Vişeu de Jos – Săcel.
Totodată, au fost verificate 38 de vagoane încărcate cu material lemnos precum şi documentele de însoţire a mărfii.

Participanţii la acţiune au depistat 76 de persoane care călătoreau fraudulos, valoarea suprataxelor CFR încasate fiind de 655 de lei.

TRENURI. De asemenea, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale în valoare de 550 de lei.

Fenomenul este greu de combătut, în ciuda controalelor periodic organizate de Poliţiştii de la Transporturi Feroviare şi lucrători ai Regionalei CFR.

Razia s-a mutat apoi în localurile din gară şi în transportul în comun.

Bilanţul acţiunii: zeci de sancţiuni. Poliţiştii spun că razii de acest fel vor mai avea loc în perioada următoare.

Persoanele care călătoresc fără bilet în mijloacele de transport public vor fi sancţionate cu amendă de la 100 lei la 500 lei, prevede un proiect de lege, elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pus în dezbatere publică. Aceeaşi sancţiune se va aplica şi în cazul călătorilor care refuză să prezinte organelor de control titlul de călătorie, care au un comportament inadecvat sau care deteriorează mijloacele de transport.

Totodată proiectul stabileşte că transportul public este gratuit pentru copiii sub 5 ani.

 

 

sursă foto

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA