AcasăActualitate"ACASĂ LA GRIGORE LEŞE" - Eveniment cultural la Stoiceni - Ţara Lăpuşului

„ACASĂ LA GRIGORE LEŞE” – Eveniment cultural la Stoiceni – Ţara Lăpuşului

spot_img

DISTRIBUIȚI

„ACASĂ LA GRIGORE LEŞE”  Cântecele maramureşeanului Grigore Leşe au dus tradiţiile româneşti pe toate continentele. Sufletul său a rămas însă mereu acasă, în Stoiceni, unde rapsodul care nu şi-a abandonat niciodată portul popular ne cheamă duminică într-un pelerinaj cultural.

„Dragii mei, de-a lungul vremii, m-am arătat şi m-am ascuns. Horile mi-au transformat orice gând în realitate. Vă aştept pe 2 iulie în satul Stoiceni, din Ţara Lăpuşului, să vă arăt de unde am pornit în lume”, este mesajul lui Grigore Leşe. Telespectatorii TVR îl pot însoţi pe îndrăgitul artist şi pe invitaţii săi, începând cu ora 18.30, la TVR 1 şi de la 19.00, la TVR 3.

„Stoiceni este un sat de munte. Acolo m-am născut şi acolo m-au crescut străbunicii mei. Îmi ziceau Grigore a lui Ion Opriş din Stoiceni. Casa este un loc de minune, la numărul 1 cum se intră în sat.

Pământul este înconjurat de pădure de brad, carpen, moldid şi salcâm. Prin grădină trece un pârâu, Şatra, care se varsă în Dobric. Dobric trece mai departe, spre apa Lăpuşului”, povesteşte muzicologul.

Centrul Cultural „Grigore Leşe” din Stoiceni a fost inaugurat în urmă cu doi ani, odată cu ridicarea unei locuinţe ţărăneşti autentice pe locul casei în care Leşe s-a născut şi a crescut.

Evenimentul din 2 iulie, de la Stoiceni, judeţul Maramureş, ce va fi transmis în direct de TVR 1 de la ora 18.30 şi TVR 3, de la 19.00, aduce în prim-plan valorile culturale autohtone, dar şi pe cele din alte spaţii etno-folclorice. Nu vor lipsi cântecele care ne-au însoţit istoria, poveşti despre oamenii satelor.

La eveniment, vor participa artişti, scriitori, coregrafi, cântăreţi, horitori, coruri, critici de artă. Vor veni invitaţi din Bucovina, Cluj, Bucureşti, precum şi oameni din comunele şi satele învecinate.

Călăreţii din sat îi vor întâmpina pe Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, Andrei Andreicuţ, şi pe Iustin Sigheteanul, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Va avea loc o închinare la biserica de lemn din sat, apoi sfinţirea casei strămoşeşti a lui Grigore Leşe. Ziua se va încheia cu un recital susţinut de Grigore Leşe şi Marius Vernescu.

„Mai demult, oamenii se adunau împreună de marile sărbători. Se iertau, aveau o smerenie, aveau un anumit comportament. Cu alte cuvinte, trăiau în rânduială şi în rost. În ziua de astăzi, oamenii s-au cam îndepărtat de lucrurile acestea. Cred că a sosit vremea să ştim de unde venim, cine suntem şi cum ne putem compune în marea horă europeană”, încheie Grigore Leşe.

Info

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA