AcasăMARAMURESUL ISTORICABSENTEISM ŞCOLAR – Nouă elevi chiulangii surprinşi de jandarmi în baruri la...

ABSENTEISM ŞCOLAR – Nouă elevi chiulangii surprinşi de jandarmi în baruri la Vişeu

spot_img

DISTRIBUIȚI

În urma acţiunilor independente ale jandarmilor, dar şi a celor în cooperare cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ desfăşurate pentru creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ preuniversitar în zona apropiată şcolilor din ultima perioadă, se constată menţinerea fenomenului absenteismului şcolar.


Joi, 19 noiembrie a.c., în intervalul orar 08.00-13.00, în urma unei acţiuni comune cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ preuniversitar din localitatea Vişeu de Sus, jandarmii au surprins un număr de nouă elevi cu vârste între 15 şi 18 ani, care au părăsit nemotivat perimetrul instituţiei de învăţământ în timpul programului educaţional. Tinerii au fost găsiţi în barurile din apropierea şcolilor. Elevii au fost sancţionaţi contravenţional conform prevederilor H.C.J. nr. 38/2003, art. 2, lit. j.

Acţiunile pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar vor fi desfăşurate în continuare, având ca obiectiv creşterea gradului de siguranţă al elevilor în şcoli, precum şi reducerea absenteismului.

La Sighetu Marmaţiei, efectivele de jandarmi au fost solicitate joi, 19 noiembrie, pentru aplanarea unui conflict în faţa Liceului Tehnologic Forestier. La orele amiezii, pe strada Bogdan Vodă, în faţa unităţii şcolare, pe fondul unor neînţelegeri, au apărut şi cuvintele, expresiile jignitoare reciproce. Starea de fapt a determinat o altercaţie între doi elevi. Intervenţia promptă a patrulei de jandarmi ordine publică a liniştit spiritele încinse. Comportamentul tinerilor a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr. 61 din 1991, republicată, art.2, pct.1.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA