A AVUT GHINION – Suspectat de contrabandă cu ţigări, un orădean a fost prins cu 33 kg de cannabis

0
102
foto bihoreanul

A AVUT GHINION Procurorii Biroului Teritorial Satu Mare al DIICOT au efectuat mai multe percheziții într-un dosar care viza contrabanda cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Dintr-o pură întâmplare, în urma audierilor, oamenii legii au prins un tânăr bihorean care deținea 33 de kilograme de cannabis, informează jurnaliștii de la Bihoreanul.

Echipaje mixte au descins la 31 de adrese din judeţele Bihor, Satu Mare şi Arad, iar în urma scotocirilor au fost ridicate peste 330.000 de ţigări netimbrate, două autoturisme adaptate cu compartimente speciale pentru transportul ilegal al ţigărilor, telefoane mobile şi staţii de recepţie emisie, dar şi 2,7 kilograme de cannabis.

Bărbatul a fost trimis în judecată pe 19 decembrie 2017 de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri de risc după ce a fost găsit cu peste 33 kilograme de haşiş pe care l-a cultivat chiar el şi urma să îl vândă pe bani buni, în Olanda.

Din rechizitoriul întocmit de procurori, se pare că “recolta” a “căzut” în braţele procurorilor Antidrog din pură întâmplare, în timpul unei anchete în care bărbatul era bănuit de contrabandă cu… ţigări!

Haşişul a fost găsit în casa lui Sergiu Claudiu Tăut, în vârstă de 31 de ani din Paleu, o parte într-o pungă de plastic iar restul în borcane de sticlă ascunse lângă centrala de încălzire.

Întrebat de unde le are, iniţial bărbatul a uzat de dreptul la tăcere.

Dus la sediul DIICOT, Tăut a revenit la gânduri mai bune, recunoscând că le-a cultivat personal, la propunerea unui olandez care s-a oferit să-i cumpere recolta, cu 4000 euro/kilogram şi care i-a pus la dispoziţie gratuit tot ceea ce avea nevoie – seminţe, ghivece, saci cu pământ, lămpi, tubulatură pentru aerisire, un ventilator şi fertilizator.

Mai mult, bărbatul le-a dezvăluit procurorilor că “recolta” pe care au găsit-o în Paleu e doar o mică parte, căci în casa din Ioşia mai are plante în ghivece. Şi, ca să arate că spune adevărul, Tăut i-a condus pe anchetatori la “sera” improvizată, de unde poliţiştii Antidrog ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea legii au strâns, pe lângă cele 2,7 kilograme de muguri deja ridicate, alte 29,52 kilograme de plante verzi.

Sinceritatea bruscă a lui Tăut nu era una dezinteresată: pentru că s-a autodenunţat, el nu mai putea fi anchetat pentru cultivarea drogurilor. Aşa se face că, în decembrie, după finalizarea anchetei, el a fost trimis în judecată doar pentru trafic de droguri de risc, faptă pentru care riscă, oricum, între 3 şi 15 ani. Suficient cât să-i piară cheful de astfel de agricultură.

sursa info şi foto Bihoreanul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here