AcasăNews AlertPaști în Maramureș” la Sighetu Marmației!

Paști în Maramureș” la Sighetu Marmației!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților a participat la celebrarea tradițională a „Paștilor în Maramureș”, eveniment ce se desfășoară an de an, în a doua zi de Paști, la Muzeul Satului Maramureșean “Mihai Dăncuș” din Sighetu Marmației.

Această sărbătoare este o mărturie vie a bogăției și profunzimii tradițiilor noastre străbune și pe această cale le mulțumesc colegilor mei, primarului Vasile Moldovan și senatorului Vasile Vlașin pentru invitație. A fost o zi plină de semnificație, în care am admirat maramureșenii îmbrăcați în frumosul nostru port popular care s-au adunat pentru a celebra și a păstra vii obiceiurile noastre ancestrale. Un moment aparte a reprezentat cuvântul de învățătură al părintelui Vasile Aurel Pop, protopop al Protopopiei Ortodoxe a Sighetului, care ne-a adus aminte de valorile spirituale pe care le împărtășim și de importanța de a le transmite mai departe generațiilor viitoare”, a arătat deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, chestor al Camerei Deputaților candidatul PSD Maramureș la președinția Consiliului Județean.

Potrivit parlamentarului maramureșean, colegialitatea și unitatea echipei s-au văzut în contribuția primarilor din Vadu Izei, Petrova, Moisei și Rona de Jos, care nu doar că au onorat evenimentul cu prezența lor, dar au adus și bucate alese pentru toți oaspeții. Aceștia au demonstrat ospitalitatea caracteristică Maramureșului, iar turiștii veniți în număr mare au avut oportunitatea de a descoperi frumusețea nealterată a tradițiilor noastre.

La noi în Maramureș credința și tradiția sunt cu adevărat sfinte, iar evenimentul Paști în Maramureș este o celebrare a zilei în care comunitatea se unește pentru a arăta că valorile noastre străbune continuă să ne călăuzească viețile. A fost o adevărată bucurie să fiu, încă o dată, parte a acestei frumoase sărbători a spiritului maramureșean”, a conchis deputatul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, candidatul social-democraților pentru Consiliul Județean Maramureș.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA