AcasăEvenimentSportUN OM DE CUVÂNT - Cristi Balaj este de partea lui Ionuț...

UN OM DE CUVÂNT – Cristi Balaj este de partea lui Ionuț Lupescu în alegerile FRF

spot_img

DISTRIBUIȚI

UN OM DE CUVÂNT Fostul arbitru băimărean Cristi Balaj era privit ca un concurent puternic la alegerile FRF, de la data de 18 aprilie. Dar, acum va fi de partea lui Ionuţ Lupescu, după ce „Kaiserul” a anunţat oficial că se va lupta cu actualul şef al Federaţiei, Răzvan Burleanu, pentru postul de preşedinte. Totodată, Balaj a condamnat metodele actualei puteri.

„Sunt om de cuvânt, am făcut această promisiune în ceea ce-l priveşte pe Ionuţ Lupescu pentru că îi ştiu calităţile, lucurile bune şi ştiu cum a evoluat profesional după această experienţă pe care a acumulat-o la UEFA. E un Ionuţ Lupescu diferit faţă de atunci de când a plecat de la FRF”, a spus Cristi Balaj.

Apoi, a continuat: „Recunosc că am fost surprins de decizia lui. Nu am crezut că va mai veni. Mi-am dorit din tot sufletul, l-am sunat, încurajat, dar nu am crezut că o să vină. Ştiam care e situaţia lui acolo la UEFA, toţi din Europa vorbeau frumos despre el. Ionuţ a pierdut mult prin venirea în România, dar vorbim de o provocare.

Vine pentru că e convins că va schimba radical ceea ce e acum. Are sprijinul oamenilor de fotbal. Repet, mi-am dorit din suflet ca Lupescu să vină să candideze. Am spus că-l voi sprijini necondiţionat.

Oamenii de fotbal „cumpăraţi” pentru voturi

Balaj a susţinut că practicile echipei lui Răzvan Burleanu pentru a-şi atrage voturile ar fi necurate. Actualul şef al FRF a anunţat că are 210 voturi garantate. „Aceste adeziuni, de fapt reprezintă minciuna în care trăieşte fotbalul românesc. Pe mine m-au sunat mulţi şi şi-au cerut scuze că au semnat acea adeziune. Au fost ameninţaţi…

Avem un caz, petrecut la Cheile Grădiştei, în care un preşedinte AJF, a fost jignit de către un oficial înalt al FRF pentru că nu a dat acea adeziune. Avem oameni care mi-au spus: Cristi, dacă nu semnam, aş fi fost scos din Comisa Tehnică.

Alţii spuneau că mai vor meciuri ca observatori până la alegeri, alţii ziceau că le e frică să nu aibă probleme de arbitraj, fiind într-o poziţie bună în clasament la competiţiile de juniori republicani organizate de Federaţie”, a anunţat fostul arbitru.

Balaj a completat: „210 voturi… Unii s-au jurat că nu înseamnă că dacă au dat adeziunea, automat Burleanu va fi şi votat. Dimpotrivă, au fost oripilaţi de modul în care li s-a cerut să ofere votul. Sunt şi foşti mari jucători, care în loc să se ocupe de selecţia copiilor au umblat după adeziuni. Au avut grijă să-şi facă o reţea, iar ţinta lor era data de 18 aprilie.

Postarea actualului preşedinte FRF e umilitoare. După ce ai obţinut acele 210 voturi, să spui că ceilalţi care batjocoresc opţiunea majorităţii, mai au timp să o facă…”

S-a simţit umilit de foştii colegi din arbitraj!

Fostul central băimărean a vorbit şi despre cavalerii fluierului. „Arbitrajul de asemenea are nevoie de sprijin. Cei care sunt acum culeg roadele luptei continue a generaţiei mele, alături de Alexandru Tudor şi mulţi alţi foşti colegi. Noi am fost pionieri nebuni, cei care ne-am luptat cu şefii de club, pe care-i cunoaşteţi bine şi care nu acceptau greşelile care există acum. Dacă e mai puţin scandal, nici de cum nu e meritul actualei Federaţii.

Cei de acum şi-au bătut joc de mine, am fost umilit după tot ceea ce am construit în toţi aceşti ani. Oameni care mi-au fost rezerve la meciuri importante au ajuns să mintă şi să facă tot posibilul să mă ţină departe de arbitraj. E pierderea lor!”, a mai spus Balaj la ProSport LIVE.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA