AcasăActualitate112ATENŢIE MARE - Băimăreancă înşelată cu peste 17.500 lei prin metoda „Accidentul”

ATENŢIE MARE – Băimăreancă înşelată cu peste 17.500 lei prin metoda „Accidentul”

spot_img

DISTRIBUIȚI

ATENŢIE MARE Marţi, 24 ianuarie, poliţiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare au fost sesizați despre comiterea unei înşelăciuni prin metoda „Accidentul”.

ATENŢIE MARE O băimăreancă a declarat că a fost contactată pe telefonul fix și ulterior pe telefonul mobil de către persoane necunoscute care s-au prezentat ca fiind polițist și medic și care au  anunţat-o că fiul ei a fost implicat într-un accident de circulație și că este necesară o intervenție chirurgicală la Spitalul din Târgu Mureș.

Fără a verifica informația primită, femeia a înmânat unei persoane necunoscute care a venit la domiciliul său peste 17.500 de lei. Ulterior  și-a dat seama că a fost înșelată și a anunțat poliția.

Polițiștii au întocmit dosar penal și desfășoară cercetări în vederea recuperării prejudiciului, identificării autorilor și tragerii acestora la răspundere.

Poliţiștii vă recomandă să fiţi întotdeauna vigilenţi când primiţi astfel de apeluri telefonice.

Solicitaţi interlocutorului cât mai multe detalii cu privire la evenimentul invocat pentru a putea verifica ulterior dacă informaţia transmisă a fost adevărată sau nu (localitatea de producere a evenimentului, spitalul unde sunt internate victimele, date de contact, etc.) şi efectuaţi aceste verificări înainte de a vira banii solicitaţi.

Informaţii furnizate de IPJ Maramureş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA